Limbajul SQL este o interfață între programator și baza de date, este asistentul tău de comunicare cu baza de date. Cu ajutorul limbajului SQL se dă naștere unei baze de date, iar această baza de date devine copilul tău pe care îl crești cu grijă, fiind atent(ă) la toate datele care intră și ies deoarece tu controlezi acest lucru. Cu limbajul SQL bineînțeles. De câte ori în viața reală ai fost îngrijorat(ă) pentru că o persoană dragă ție a fost bolnavă sau avea nevoie de o atenție sporită? Ei bine, o baza de date trebuie tratată de tine în mod similar. Trebuie să o întrebi mereu cum se simte, ce a mai făcut în ultimele 24 de ore, dacă o doare ceva. Și acestea nu sunt doar întrebări de politețe. Chiar trebuie să verifici asta, bineînțeles dacă vrei ca propria ta zi de muncă să fie una ușoară, căci lipsită de griji nu prea este. Probabil că îți dai seama că dialogul tău de zi cu zi cu baza de date este încă o data realizat prin limbajul SQL. Dar ce fel de limbaj este acesta? Cum pot ști să îl cunosc, să îl stăpânesc? Înainte de a-ți răspunde gândește-te cum părinții tăi te-au învățat să mănânci, să bei apă, să fii pe picioarele tale. Cartea de față, pe care mă bucur că o citești, sper să joace rolul părinților tăi. Ea îți va purta pașii (mai bine zis gândurile) către toate răspunsurile de care ai nevoie. Eu am încredere în tine că vei reuși ce ți-ai propus. Succes!