Tu știai că tot ceea ce cauți este în mintea ta?
Adevărul, Raiul, fericirea, succesul și sănătatea sunt toate în mintea ta.
Această carte te ghidează cum să le descoperi.
Cele mai importante 10 lucruri pe care oamenii le caută:
1. Să merg într-o lume unde nu voi muri și să trăiesc veșnic
2. Să fiu fericit
3. Să am succes
4. Să am capacitatea să-mi îndeplinesc obiectivele
5. Să fiu sănătos
6. Să am pace interioară
7. Să devin liber de gândurile inutile și să mă concentrez cu adevărat în prezent
8. Să mă scap de obiceiurile rele
9. Să am întotdeauna o minte recunoscătoare
10. Să am relații de succes
Toate cele de mai sus și multe altele pot fi găsite din interiorul minții.
Pentru oameni, deși pare că ei trăiesc în lumea reală, ei nu trăiesc acolo, deoarece ei trăiesc în lumea minții lor care suprapune lumea.
Pentru că oamenii trăiesc în lumea iluzorie, mințile lor nu sunt drepte și ei nu pot vedea lumea așa cum este ea.
Cu toate acestea, când tu te iluminezi de lumea reală și trăiești în lumea reală, tu poți cunoaște principiile lumii și poți deveni o persoană completă.
Această carte, care a fost scrisă din perspectiva Adevărului, explică căile acestei lumi. Este soluția alternativă pentru a te ajuta să găsești ceea ce cauți și să realizezi totul.
Învățătorul Woo Myung este filozof, conferențiar și autor ale cărui cărți au fost best seller nr 1 pe Wall Street Journal, Barnes & Noble, Amazon și, de asemenea, best seller-ul USA Today, care i-au adus numeroase premii. El a devenit Adevăr după o profundă introspecție asupra vieții și existenței. Începând de atunci el s-a dedicat să-i învețe pe oameni să devină Adevăr, fiind cunoscut de asemenea ca inovator în meditație.
Cărțile sale ne învață cum să ne iluminăm la adevărata noastră natură și să devenim Adevăr și vorbește despre faptul că acum este era când fiecare poate deveni Adevăr și trăi. Cărțile sale <Cum să Mergi și să Trăiești în Rai, Paradis și Tărâmul Fericirii Cât Ești în Vață> 〈Cum să ai o Întâlnire cu Dumnezeu, Buddha, Allah〉 și <Nu Mai Trăi în Acest Pământ, Mergi în Lumea Veșnică a Fericirii, Trăiește Acolo Pentru Totdeauna> au fost bestseller-uri, care au atras atenția.
De asemenea, el a primit premiul Eric Hoffer Award Montaigne Medal pentru cartea sa <Unde Tu Devii Adevărat Este Locul Adevărului> fiind primul Korean care a primit acest premiu.
Printre celelalte cărți ale sale se numără 〈Calea de a Deveni o Persoană în Rai Cât Ești în Viață〉 <Formula Raiului Pentru Salvarea Lumii> <Lumea Veșnic Vie> 〈Lumea Dincolo de Lume〉 și 〈Cartea Înțelepciunii> alături de colecțiile sale de poezii <Mintea> <Fluxul Naturii> și <Lumea Iluminată>
Cărțile învățătorului Woo Myung au fost traduse și publicate în multe alte limbi din întreaga lume - în Engleză, Spaniolă, Franceză, Italiană, Suedeză, Maghiară, Portugheză, Română, Thailandeză, Japoneză, etc.