Nietzsche vizează, de asemenea, lideri culturali francezi, britanici și italieni proeminenți despre care crede că prezintă caracteristici similare. Nietzsche îi laudă pe Cezar, Napoleon, Goethe, Tucidide și sofiști ca fiind mai puternici și mai sănătoși decât toți acești reprezentanți pretinși ai decadenței culturale. Cartea descrie efortul final și cel mai semnificativ al lui Nietzsche ca fiind transevaluarea tuturor valorilor și prezintă o perspectivă a antichității în care romanii, chiar dacă doar în domeniul literaturii, triumfă asupra grecilor antici. Douăsprezece secțiuni alcătuiesc cartea.
Multe dintre teoriile lui Platon, în special cele legate de Ființă și Devenire, lumea formelor și falibilitatea simțurilor, sunt respinse de Nietzsche. Mai precis, el respinge poziția lui Platon conform căreia ar trebui să negați simțurile. Acesta este un semn al decadenței personale, care contravine ideilor lui Nietzsche despre strălucirea umană. Nietzsche folosește termenul „decadență” pentru a descrie o pierdere de vigoare și o celebrare a slăbiciunii. Potrivit lui Nietzsche, dacă adoptăm o ură față de natură și, ulterior, o ură față de lumea senzorială — lumea celor vii — acceptând o lume nesenzorială, neschimbabilă ca superioară și lumea noastră senzorială ca inferioară. Potrivit lui Nietzsche, doar o persoană slabă, bolnavă sau ignobilă ar avea o astfel de credință.
Ultima actualizare
23 iul. 2024
Cărți și lucrări de referință