Împăratul ghețurilor

Crux Publishing
5,0
1 recenze
E‑kniha
365
Stránky

Podrobnosti o e‑knize

Într-un viitor îndepărtat, Pământul trece printr-o nouă glaciațiune, iar supraviețuitorii trebuie să reclădească civilizația umană înfruntând condiții extreme. În Orașul ridicat deasupra permafrostului, tânăra pre-văzătoare Sich încearcă să ducă o viață liniștită printre cărți, ferindu-se de intrigile Consiliului, de conflictele dintre corporații și de abuzurile forțelor de ordine Ospitaliere. Dar când un vârtej apărut brusc, parcă dintr-o altă dimensiune, amenință să distrugă metropola, Sich este forțată să colaboreze cu autoritățile pentru a desluși misterul: cine provoacă acest cataclism natural și, mai ales, cum poate fi oprit?

Hodnocení a recenze

5,0
1 recenze

O autorovi

ANA-MARIA NEGRILĂ este absolventă a Facultății de Limba şi Literatura Română a Universității București, doctor în literatură veche, scriitoare și traducătoare.

Ana-Maria Negrilă a debutat în 1993 cu povestirea Fragile în Jurnalul SF, iar prozele sale au obținut numeroase premii la concursurile de profil (inclusiv premiul Vladimir Colin pentru roman, 2008).

A publicat în Jurnalul SF, ArtPanorama, Haemus Revistë Evropiane, Argos, String etc.. Povestirea Trickster a fost publicată în Almanahul Anticipația, 2000, Peșterile de fum ale timpului în Antologia Nemira, 1996, iar ultima sa povestire, Agentul galenic, parte a seriei Stelarium, a apărut în revista Știință și Tehnică nr.66, 2017. A publicat în numeroase alte antologii printre care New Weird (ed. Ann & Jeff Vandermeer), unde povestirea sa De acum și până-n noapte s-a regăsit alături de proze semnate de M. John Harrison, China Mieville, Clive Barker, Michael Moorcock și alții.

A publicat mai multe romane și culegeri de povestiri: Orașul ascuns (2005), Împăratul gheţurilor (2006) pentru care a obținut premiul Vladimir Colin în 2008, și Lumile se prăbușesc (2015, ebook).

În 2016, i-a apărut primul volum al seriei StelariumRegatul sufletelor pierdute (Crux Publishing, 2016), urmat, la câteva luni de volumul al doilea, Ascensiunea stelară, publicat la aceeași editură. În 2018, a apărut ediția a doua a romanului Împăratul ghețurilor (Crux Publishing, 2018), iar în 2019 acesta va fi tradus și publicat în Ungaria.

A publicat numeroase articole și studii științifice în reviste din țară și din străinătate pe subiecte diverse: literatură, limbaje de specialitate, social networking, Web 3.0, globalizare, discriminare, jocuri de război și altele (EgoPhobia, Apostrof, Journal of Advanced Distributed Learning Technology, Journal of Research in Gender Studies etc.) A făcut parte din editorial advisory board la lucrarea Artificial Intelligence Technologies and the Evolution of Web 3.0 (ed. Issa, Tomayess ), editura IGI Global, Hershey, Pennsylvania (USA), 2015.

A participat ca trainer la ateliere de scriere creativă și fost invitată la numeroase emisiuni de radio și televiziune.

Autoarea poate fi urmărită pe site-ul personal și pe pagina de Facebook.



Ohodnotit e‑knihu

Sdělte nám, co si myslíte.

Informace o čtení

Telefony a tablety
Nainstalujte si aplikaci Knihy Google Play pro AndroidiPad/iPhone. Aplikace se automaticky synchronizuje s vaším účtem a umožní vám číst v režimu online nebo offline, ať jste kdekoliv.
Notebooky a počítače
Audioknihy zakoupené na Google Play můžete poslouchat pomocí webového prohlížeče v počítači.
Čtečky a další zařízení
Pokud chcete číst knihy ve čtečkách elektronických knih, jako např. Kobo, je třeba soubor stáhnout a přenést do zařízení. Při přenášení souborů do podporovaných čteček elektronických knih postupujte podle podrobných pokynů v centru nápovědy.