Împotriva empatiei: discurs pentru compasiunea rațională

Curtea Veche Publishing
3.0
1 جائزہ
ای بک
335
صفحات

اس ای بک کے بارے میں

Paul Bloom este un renumit cercetător în domeniul științelor cognitive. A publicat numeroase studii în care a încercat să afle cum funcționează moralitatea de la stadiul copilăriei până la maturitate. În această carte, autorul demonstrează că empatia este o piedică în calea moralității. Pentru studiul de față se bazează pe exemple istorice, pe exemple personale, pe studiile altor colegi psihologi, astfel încât reușește să construiască o imagine complexă a felului în care empatia te poate influența în mod negativ.

Empatia ne motivează să fim mai buni. Empatia este resortul unei vieți altruiste. Empatia ne inspiră să dăruim, să ne punem în pielea celorlalți, să le simțim suferința. Stop! Ce ai zice dacă ai afla că, din contră, empatia nu face nimic din toate cele enumerate mai sus? Te intrigă, într-adevăr, dacă-ți spune cineva că, nu, nu e bine să empatizezi.

Totuși, Împotriva empatiei exact despre asta îți va vorbi – despre felul în care empatia este mai degrabă ceva negativ. Da, poate că vei fi tentat să te opui, însă Paul Bloom îți va dovedi că ipoteza pe care o propune cartea lui este cât se poate de validă. Îți va oferi argumente, dovezi și exemple care să te ajute să înțelegi de ce e bine să fii împotriva empatiei. De la scena politică la viața privată, de la războaiele mondiale până la relația deficitară cu frații, părinții sau copiii tăi, vei vedea că există numeroase situații în care, deși ai crezut că empatia este cea care face lumea mai bună, dimpotrivă, lucrurile stau invers.

Deschide cartea și ai răbdare, urmărește direcția arătată de autor, acceptă să mergi împreună cu el pe drumul pe care ți-l propune și vei înțelege astfel de ce empatia nu este resortul unei lumi mai bune, așa cum poate ai crezut mereu.

PAUL BLOOM s-a născut la 24 decembrie 1963, într-o familie canadiană cu origini evreiești. A absolvit magna cum laude psihologia, la McGill University, apoi a devenit doctor în psihologie cognitivă, după cursurile urmate la Massachusetts Institute of Technology. Este căsătorit cu Karen Wynn, și ea cercetător în domeniul psihologiei, și au împreună doi fii.

Între 1990 și 1999, Paul Bloom a predat psihologia la Universitatea din Arizona, iar din 1999 este profesor de psihologie și științe cognitive la Yale University. Cercetările sale explorează modul în care copiii și adulții înțeleg lumea fizică și socială, punând accent mai ales pe limbaj, moralitate, religie, ficțiune și artă.

În 2002, Societatea de Filozofie și Psihologie din SUA i-a oferit autorului prestigiosul Premiu Shanton, pentru merite deosebite în cercetări interdisciplinare, în domeniile filozofiei și psihologiei. Au urmat, în 2004, Premiul Lex Hixon, pentru predarea excelentă la Yale a științelor cognitive, iar în 2017, Premiul Klaus J. Jacobs Research, pentru cercetările asupra modului în care copiii își dezvoltă sentimentul de moralitate.

Paul Bloom este autor a cinci cărți și editor sau coautor al altor trei. Cele mai populare articole ale sale au apărut în publicații prestigioase ca The New York Times, The Guardian, The American Scientist, iar textul publicat în The Atlantic – „Is God an Accident?“ („Dumnezeu este o întâmplare?“) – i-a fost inclus în The Best American Science Writing, 2006.

درجہ بندی اور جائزے

3.0
1 جائزہ

مصنف کے بارے میں

اس ای بک کی درجہ بندی کریں

ہمیں اپنی رائے سے نوازیں۔

پڑھنے کی معلومات

اسمارٹ فونز اور ٹیب لیٹس
Android اور iPad/iPhone.کیلئے Google Play کتابیں ایپ انسٹال کریں۔ یہ خودکار طور پر آپ کے اکاؤنٹ سے سینک ہو جاتی ہے اور آپ جہاں کہیں بھی ہوں آپ کو آن لائن یا آف لائن پڑھنے دیتی ہے۔
لیپ ٹاپس اور کمپیوٹرز
آپ اپنے کمپیوٹر کے ویب براؤزر کا استعمال کر کے Google Play پر خریدی گئی آڈیو بکس سن سکتے ہیں۔
ای ریڈرز اور دیگر آلات
Kobo ای ریڈرز جیسے ای-انک آلات پر پڑھنے کے لیے، آپ کو ایک فائل ڈاؤن لوڈ کرنے اور اسے اپنے آلے پر منتقل کرنے کی ضرورت ہوگی۔ فائلز تعاون یافتہ ای ریڈرز کو منتقل کرنے کے لیے تفصیلی ہیلپ سینٹر کی ہدایات کی پیروی کریں۔