Înscrisuri şi obiecte relativ la trecerile mele frauduloase ale frontierei de stat a Republicii Socialiste România (Ediția a doua)

· Istvan Adorjan
3,8
16 atsauksmes
E-grāmata
298
Lappuses

Par šo e-grāmatu

Prefață: „Prin această publicație, prezint sub formă fotografică și prelucrez în principal dosarele mele de trecere frauduloasă a frontierei de stat din timpul regimului Ceaușescu al comunismului național românesc, anume dintre anii 1986 și 1989, în măsura și în formele în care le-am putut achiziționa de la judecătoriile respective. Valoarea documentar-istorică a documentelor este dublă. În raport cu regimul Ceaușescu, ele oglindesc parțial activitatea legală și ilegală a autorităților competente în cazurile de trecere frauduloasă a frontierei de stat, anume cea a grănicerilor, miliției, procuraturii și a judecătoriilor. Iar în raport cu persoana mea, pe de o parte, ele coroborează și suplimentează caracterul non-fictiv al celor patru cărți scrise de mine despre cele patru tentative ale mele de fugă ilegală și consecințele lor penale, pe de altă parte, ele coroborează ipoteza mea după care organizațiile politice secrete naționale duc nu numai o politică secretă națională, raportată la „națiune”, ci și politici secrete personale, raportate la persoanele țintă selectate de ele.”p { margin-bottom: 0.21cm; }p.sdfootnote { margin-left: 0.6cm; text-indent: -0.6cm; margin-bottom: 0cm; font-size: 10pt; }p { margin-bottom: 0.21cm; }a.sdfootnoteanc { font-size: 57%; }

Vērtējumi un atsauksmes

3,8
16 atsauksmju

Par autoru

 

Novērtējiet šo e-grāmatu

Izsakiet savu viedokli!

Informācija lasīšanai

Viedtālruņi un planšetdatori
Instalējiet lietotni Google Play grāmatas Android ierīcēm un iPad planšetdatoriem/iPhone tālruņiem. Lietotne tiks automātiski sinhronizēta ar jūsu kontu un ļaus lasīt saturu tiešsaistē vai bezsaistē neatkarīgi no jūsu atrašanās vietas.
Klēpjdatori un galddatori
Varat klausīties pakalpojumā Google Play iegādātās audiogrāmatas, izmantojot datora tīmekļa pārlūkprogrammu.
E-lasītāji un citas ierīces
Lai lasītu grāmatas tādās elektroniskās tintes ierīcēs kā Kobo e-lasītāji, nepieciešams lejupielādēt failu un pārsūtīt to uz savu ierīci. Izpildiet palīdzības centrā sniegtos detalizētos norādījumus, lai pārsūtītu failus uz atbalstītiem e-lasītājiem.