Abilităţi de comunicare

· Curtea Veche Publishing
4,9
34 ressenyes
Llibre electrònic
104
Pàgines

Sobre aquest llibre

Să spunem că, prin mâna ­destinului (sau din proprie voință), ați ajuns într‑un context social (sau profesional) complet nefamiliar. Vă doriți din toată inima înțelegere, acceptare, afirmare, succes, recunoaștere. Oricum l-ați numi, pentru obiectivul acesta aveți nevoie de același lucru: abilități de comunicare.


Îi admirați pe cei care par să aibă un talent natural de a se apropia de interlocutori și vă spuneți în gând că au charismă, iar aceasta e un dar de la Dumnezeu. Fiți siguri că Dumnezeu i-a dat același dar întregii specii. Însă, în cazul oame­nilor influenți, e un dar îndelung exersat – până când devine o a doua natură.


Această carte bestseller a soților Pease vă arată cum să faceți o primă impresie bună și durabilă, cum să captați atenția celorlalți, cum să-i convingeți să vă adopte ideile și cum să faceți astfel încât, la sfârșit, să nu le rămână un gust amar. Allan și Barbara Pease vă spun tot ce trebuie să știți. Citiți fiecare detaliu și aplicați-l în situații reale, până când vă apropiați de perfecțiune.

Puntuacions i ressenyes

4,9
34 ressenyes

Sobre l'autor

ALLAN PEASE este cunoscut la nivel internațional ca „Mr. Body Language“. Celebrul expert în limbajul trupului a scris împreună cu soția sa, BARBARA PEASE, cel mai bine vândute cărți din domeniul relațiilor interumane. Cei doi sunt autorii a 18 bestselleruri – dintre care, de-a lungul timpului, zece au ocupat prima poziție în diferite clasamente – și au susținut seminare în 70 de țări. Titlurile lor sunt citite în peste 100 de țări, traduse în 55 de limbi și însumează până în prezent vânzări de peste 30 de milioane de exemplare. Au apariții regulate în presa internațională, iar activitatea lor a inspirat mai multe seriale, un film și patru piese de teatru, acestea fiind vizionate de milioane de oameni.


Pease International Ltd., compania pe care o dețin împreună, produce materiale video, cursuri și seminare destinate mediului de afaceri și guvernelor din întreaga lume. Afacerea Pease din industria muzicală (Heliport Studios) produce albume pop, videoclipuri MTV și asigură postproducția pentru filme și programe de televiziune.


Allan și Barbara Pease locuiesc în Australia, au șase copii, opt nepoți și practică ju-jitsu.

Puntua aquest llibre electrònic

Dona'ns la teva opinió.

Informació de lectura

Telèfons intel·ligents i tauletes
Instal·la l'aplicació Google Play Llibres per a Android i per a iPad i iPhone. Aquesta aplicació se sincronitza automàticament amb el compte i et permet llegir llibres en línia o sense connexió a qualsevol lloc.
Ordinadors portàtils i ordinadors de taula
Pots escoltar els audiollibres que has comprat a Google Play amb el navegador web de l'ordinador.
Lectors de llibres electrònics i altres dispositius
Per llegir en dispositius de tinta electrònica, com ara lectors de llibres electrònics Kobo, hauràs de baixar un fitxer i transferir-lo al dispositiu. Segueix les instruccions detallades del Centre d'ajuda per transferir els fitxers a lectors de llibres electrònics compatibles.