Aripi de bruma

· Grup Editorial Litera
4,7
11 recenzija
E-knjiga
224
Stranica

O ovoj e-knjizi

Nu mi-aș fi putut imagina mai demult că o să ajung aici. Dar acum mă simt bine. Ador casa în care locuiesc și pe care am renovat-o, îmi place să-mi petrec timpul printre prieteni dragi și am o slujbă care îmi aduce împlinire. Reușesc să-mi accept trecutul și să pun cărămizile unei noi vieți. Și-apoi se mută Garrett Frost chiar lângă mine. E încăpățânat și obraznic, o adevărată forță a naturii care îmi dă peste cap ordinea de zi cu zi. Recunosc fantomele care îl bântuie, tortura care îl determină să meargă înainte. Prezența lui Garrett ar fi oricum riscantă, dar când e rănit, este și mai periculos. Mi-e teamă că sunt prea fragilă pentru furtuna care îi răvășește sufletul, prea delicată ca să suport durerea care îl învăluie. Dar el e prea hotărât, iar tentația mult prea mare. Uneori, speranța zboară chiar și cu aripile acoperite de brumă. Plină de emoție și trăire, Aripi de brumă marchează revenirea de succes a senzației globale Sylvia Day, autoarea seriei Crossfire de bestselleruri internaționale cu vânzări de milioane de exemplare.

Ocene i recenzije

4,7
11 recenzija

Ocenite ovu e-knjigu

Javite nam svoje mišljenje.

Informacije o čitanju

Pametni telefoni i tableti
Instalirajte aplikaciju Google Play knjige za Android i iPad/iPhone. Automatski se sinhronizuje sa nalogom i omogućava vam da čitate onlajn i oflajn gde god da se nalazite.
Laptopovi i računari
Možete da slušate audio-knjige kupljene na Google Play-u pomoću veb-pregledača na računaru.
E-čitači i drugi uređaji
Da biste čitali na uređajima koje koriste e-mastilo, kao što su Kobo e-čitači, treba da preuzmete fajl i prenesete ga na uređaj. Pratite detaljna uputstva iz centra za pomoć da biste preneli fajlove u podržane e-čitače.