Cântecul păsărilor

Grup Editorial Litera
ספר דיגיטלי
420
דפים

מידע על הספר הדיגיטלי הזה

Amiens, Franța, 1910. Stephen Wraysford, un tânăr englez de douăzeci de ani, întâlnește dragostea vieții lui în persoana lui Isabelle Azaire, soția unui proprietar de fabrici textile cu care a fost trimis să stabilească relații de afaceri. Stephen își convinge iubita să părăsească împreună cu el atmosfera sufocantă a vieții de familie provinciale, dar lucrurile iau o întorsătură neașteptată când Isabelle rămâne însărcinată. Profund marcat de această relație, Stephen o va duce cu el, îngropată în adâncul sufletului, în tranșeele marelui război care cuprinde Europa șase ani mai târziu. Experiența radicală a celui mai cumplit conflict din istoria de până atunci a omenirii îl transformă lăuntric și îi deschide perspectiva unei noi vieți – paradoxal, prin întoarcerea la Amiens pentru a regăsi iubirea și apoi prin salvarea lui, în urma unei explozii în subterane, de către un ofițer neamț cu care fraternizează.
Cu o galerie de personaje memorabile, de o mare complexitate psihologică, și cu o scriitură de o intensitate şi o frusteţe tulburătoare, romanul lui Sebastian Faulks este o emoționantă meditaţie asupra naturii umane şi un omagiu adus soldaţilor britanici participanţi la Primul Război Mondial.
Ambițios, excesiv, violent, răscolitor, Cântecul păsărilor este cu siguranță un mare roman.
The New Yorker
Uimitor... L-am citit și l-am recitit, dar nu mă pot gândi la nici un alt roman care să mă fi mișcat într-atât sau care să mă fi făcut să reflectez atât de mult la condiția umană.
Daily Mail

רוצה לדרג את הספר הדיגיטלי הזה?

נשמח לשמוע מה דעתך.

איך קוראים את הספר

סמארטפונים וטאבלטים
כל מה שצריך לעשות הוא להתקין את האפליקציה של Google Play Books ל-Android או ל-iPad/iPhone‏. היא מסתנכרנת באופן אוטומטי עם החשבון שלך ומאפשרת לך לקרוא מכל מקום, גם ללא חיבור לאינטרנט.
מחשבים ניידים ושולחניים
ניתן להאזין לספרי אודיו שנרכשו ב-Google Play באמצעות דפדפן האינטרנט של המחשב.
eReaders ומכשירים אחרים
כדי לקרוא במכשירים עם תצוגת דיו אלקטרוני (e-ink) כמו הקוראים האלקטרוניים של Kobo, צריך להוריד קובץ ולהעביר אותו למכשיר. יש לפעול לפי ההוראות המפורטות במרכז העזרה כדי להעביר את הקבצים לקוראים אלקטרוניים נתמכים.