Cântecul păsărilor

· Grup Editorial Litera
E‑kniha
586
Počet strán

Táto e‑kniha

Amiens, Franța, 1910. Stephen Wraysford, un tânăr englez de douăzeci de ani, întâlnește dragostea vieții lui în persoana lui Isabelle Azaire, soția unui proprietar de fabrici textile cu care a fost trimis să stabilească relații de afaceri. Stephen își convinge iubita să părăsească împreună cu el atmosfera sufocantă a vieții de familie provinciale, dar lucrurile iau o întorsătură neașteptată. După ce rămâne însărcinată, Isabelle hotărăște brusc să se întoarcă la părinți, înainte să-i dea vestea că vor avea un copil. Profund marcat de această relație, Stephen o va duce cu el, îngropată în adâncul sufletului, în tranșeele marelui război care cuprinde Europa șase ani mai târziu.

Experiența radicală a celui mai cumplit conflict din istoria de până atunci a omenirii îl transformă lăuntric și îi deschide perspectiva unei noi vieți – paradoxal, prin întoarcerea la Amiens pentru a regăsi iubirea și apoi prin salvarea lui, în urma unei explozii în subterane, de către un ofițer neamț cu care fraternizează.

Cu o galerie de personaje memorabile, de o mare complexitate psihologică, cu o scriitură de o intensitate și o frustețe tulburătoare, cu episoade capabile să răscolească sufletul oricărui cititor, romanul lui Sebastian Faulks este o emoționantă meditație asupra naturii umane și un omagiu adus soldaților britanici participanți la Primul Război Mondial.

Ohodnoťte túto elektronickú knihu

Povedzte nám svoj názor.

Informácie o dostupnosti

Smartfóny a tablety
Nainštalujte si aplikáciu Knihy Google Play pre AndroidiPad/iPhone. Automaticky sa synchronizuje s vaším účtom a umožňuje čítať online aj offline, nech už ste kdekoľvek.
Laptopy a počítače
Audioknihy zakúpené v službe Google Play môžete počúvať prostredníctvom webového prehliadača v počítači.
Čítačky elektronických kníh a ďalšie zariadenia
Ak chcete tento obsah čítať v zariadeniach využívajúcich elektronický atrament, ako sú čítačky e‑kníh Kobo, musíte stiahnuť príslušný súbor a preniesť ho do svojho zariadenia. Pri prenose súborov do podporovaných čítačiek e‑kníh postupujte podľa podrobných pokynov v centre pomoci.