Cand Crucea a devenit o Sabie

Alfa Omega Publishing
E‑kniha
88
Počet strán

Táto e‑kniha

Își va împietri Biserica inima, repetând aceleași greșeli din trecut, sau va învăța din greșeli, recunoscându-și păcatele și pocăindu-se? Doar prin pocăință va experimenta vindecarea, restaurarea și reconcilierea pe care Dumnezeu le dorește atât pentru Israel, cât și pentru biserică.


Ai asupra ta informații șocante, omise în majoritatea cărților creștine de istorie. Volumul de față examinează rolul tragic pe care l-au jucat creștinii în persecuția evreilor de-a lungul secolelor. Majoritatea credincioșilor nu au habar despre pata sângeroasă din trecutul bisericii.

Cum și de ce a persecutat biserica poporul evreu cu o ură demonică, în Numele lui Hristos? Lucrarea esențială a lui Merrill Bolender răspunde la această întrebare, întemeindu-se pe documente istorice, despre care e puțin probabil ca cititorii să afle de la amvon sau în cadrul vreunui seminar obișnuit.

O autorovi

Merrill Bolender și soția sa, Donna, au trecuturi obișnuite și chemări incontestabile. Au trăit și au lucrat în Israel aproximativ trei ani în jurul anilor ‘80. Lucrează și slujesc împreună cu Ebenezer Operation Exodus din 2004. Organizația, fondată în 1991, e o unealtă a Domnului, ajutând 133.000 de evrei să se întoarcă în Israel cu vaporul sau cu avionul, împlinind astfel profețiile biblice.

Ohodnoťte túto elektronickú knihu

Povedzte nám svoj názor.

Informácie o dostupnosti

Smartfóny a tablety
Nainštalujte si aplikáciu Knihy Google Play pre AndroidiPad/iPhone. Automaticky sa synchronizuje s vaším účtom a umožňuje čítať online aj offline, nech už ste kdekoľvek.
Laptopy a počítače
Audioknihy zakúpené v službe Google Play môžete počúvať prostredníctvom webového prehliadača v počítači.
Čítačky elektronických kníh a ďalšie zariadenia
Ak chcete tento obsah čítať v zariadeniach využívajúcich elektronický atrament, ako sú čítačky e‑kníh Kobo, musíte stiahnuť príslušný súbor a preniesť ho do svojho zariadenia. Pri prenose súborov do podporovaných čítačiek e‑kníh postupujte podľa podrobných pokynov v centre pomoci.