Case cu dinți

4,1
8 მიმოხილვა
ელწიგნი
28
გვერდი

ამ ელწიგნის შესახებ

Un monstru deghizat este pe cale să lovească din nou. Sângele se înfierbântă în cei ce îi simt prezența. Violența și crima se năpustesc asupra cartierului adormit.

Timp de citire: aproximativ 50 de minute.

Nevoia îi explodă în stomac, făcându-l să se lovească cu fruntea de tencuiala grunjoasă. Filamente subțiri îi ieșiră din vârfurile degetelor, străbătând peretele. De partea cealaltă, ritmul strigătelor își înteți cadența. Bărbatul rânji și înșfăcă mintea simplă, stăpânită de instincte primare, ce viețuia dincolo zid. Buzele îi murmurară un ordin mut.

შეფასებები და მიმოხილვები

4,1
8 მიმოხილვა

ავტორის შესახებ

M-am născut pe 13 februarie 1974 într-o miercuri (nu că ziua în sine ar prezenta vreo importanță, dar așa sună mai mult a început de carte). Aș vrea să adaug că ningea ca în povești, cu fulgi mari și pufoși, însă nu așa au stat lucrurile. Din ce am înțeles de la părinții mei, a fost o zi cu cer senin și cel mai probabil, friguroasă.

Apoi au trecut câțiva ani.

Un lucru îmi aduc aminte cu certitudine din copilărie: pasiune mea pentru povești. Nu mă săturam de ele, indiferent cât de multe mi-ar fi citit părinții mei. Clasa întâi a venit cu un cadou: posibilitatea de a pătrunde în universul magic al basmelor. Învățasem să citesc! Prima carte a fost "Bețișorul Năzdravan", a doua, "Cei trei muschetari". Au urmat Jules Verne, Edgar Allen Poe, Jerome K. Jerome, apoi Rodica Ojog-Brașoveanu, Raymond Chandler, Frank Herbert, Isaac Asimov, iar lista autorilor care mi-au însoțit copilăria și adolescența ar putea continua pe multe pagini. Părinții mei ar rămâne uimiți dacă ar afla de câte ori m-am dus la culcare doar ca să continui să citesc la lumina unei lanterne de buzunar. Contrar avertismentelor repetate, n-am reușit să-mi distrug ochii procedând astfel.

Și tot citind eu așa, zi de vară până-n seară, am ajuns să cred că, fiind dotat de la natură cu o oarecare imaginație, aș putea face și eu la fel, aș putea să aștern pe hârtie universuri fascinante și întâmplări nemaivăzute. Ca și cum ar fi de la sine înțeles că dacă știi să mănânci un tort de ciocolată, obligatoriu poți face și tu unul la fel de bun. Oricine s-a aflat vreodată în fața unei coli albe știe că nu așa stau lucrurile.

Prima povestire pe care mi-am făcut curaj s-o public s-a numit Pelicanul, microscopul și proteza dentară. Are doar cu puțin peste două pagini, dar este una dintre preferatele mele. Au urmat "Cum să cucerești un bărbat pe e-mail, messenger și Facebook" – o carte despre care mă întreb adesea dacă aș mai putea să o scriu încă o dată – urmată de "Blestem în subteran", "Șifonierul preotesei", "Case cu dinți", "Îngropat de viu", "Trafic de organe", "Petale de ambrozie", "Miruna" și alte câteva titluri.

Le puteți găsi pe toate în Google Books: https://play.google.com/store/books/author?id=Dan+Radoiu

Dan Rădoiu

შეაფასეთ ეს ელწიგნი

გვითხარით თქვენი აზრი.

ინფორმაცია წაკითხვასთან დაკავშირებით

სმარტფონები და ტაბლეტები
დააინსტალირეთ Google Play Books აპი Android და iPad/iPhone მოწყობილობებისთვის. ის ავტომატურად განახორციელებს სინქრონიზაციას თქვენს ანგარიშთან და საშუალებას მოგცემთ, წაიკითხოთ სასურველი კონტენტი ნებისმიერ ადგილას, როგორც ონლაინ, ისე ხაზგარეშე რეჟიმში.
ლეპტოპები და კომპიუტერები
Google Play-ში შეძენილი აუდიოწიგნების მოსმენა თქვენი კომპიუტერის ვებ-ბრაუზერის გამოყენებით შეგიძლიათ.
ელწამკითხველები და სხვა მოწყობილობები
ელექტრონული მელნის მოწყობილობებზე წასაკითხად, როგორიცაა Kobo eReaders, თქვენ უნდა ჩამოტვირთოთ ფაილი და გადაიტანოთ იგი თქვენს მოწყობილობაში. დახმარების ცენტრის დეტალური ინსტრუქციების მიხედვით გადაიტანეთ ფაილები მხარდაჭერილ ელწამკითხველებზე.