Tu, asemenea tuturor oamenilor, ești arhitectul propriei vieți. Înzestrat cu puterea lui Dumnezeu, aflată înlăuntrul ființei tale, ai capacitatea de a-ți înălța castelul visurilor, de a-ți vedea idealurile împlinite – iată învățătura lui Joseph Murphy din această scriere înțeleaptă, care, de-a lungul vremii, a inspirat milioane de oameni.
Soluția constă în a schița planurile, în a le păstra mereu în gând, lăsându-le să îți captiveze imaginația, să te însuflețească. Mintea subconștientă, odată impulsionată, va fi cea care te va sluji și va lucra tăcut în folosul tău. Astfel, tot ce ți-ai propus va deveni realitate și vei dobândi bunăstarea dorită, sănătatea sperată, succesul mult visat.
Dr. Murphy ne-a lăsat o moștenire inestimabilă. Îndrumările sale practice și tehnicile de rugăciune sunt o piatră de temelie pentru cei care vor să aibă o viață spirituală împlinită, să se bucure de recunoaștere, bogăție și pace interioară.
— Dr. Peter Fritz Walter
Punând la dispoziția cititorilor un ghid pentru a-și îmbunătăți viața, dr. Murphy nu oferă o învățătură spirituală abstractă, căci furnizează și exemple concrete ale unor oameni de știință, ale unor scriitori consacrați, ale multor antreprenori care, apelând la tehnicile lui, au atins piscuri semețe. Mai mult, metodele pe care autorul le dezvăluie au fost testate de el însuși – și, de fiecare dată, s-au dovedit a fi garanția succesului.
Joseph Murphy s-a născut pe 20 mai 1898 într-un orășel din comitatului Cork, în Irlanda. Tatăl său, Denis Murphy, a fost diacon și profesor la National School of Ireland, o instituție de învățământ iezuită. Mama sa, Ellen (născută Connelly), casnică, a mai adus pe lume ulterior un băiat, pe nume John, și o fată, Catherine.
Joseph a fost crescut și educat potrivit unei conduite catolice stricte. Tatăl lui era catolic practicant și, cu siguranță, se număra printre puținii profesori laici care le predau unor seminariști iezuiți. Având cunoștințe vaste în numeroase domenii, el a fost acela care i-a insuflat fiului său cel mare dorința de a studia, de a învăța cât mai mult.
Dr. Murphy a scris peste 30 de cărți. Cea mai cunoscută lucrare a sa, The Power of the Unconscious Mind, care a fost publicată pentru prima oară în 1963, a devenit imediat un bestseller. Considerată ca numărându-se printre cele mai bune ghiduri de dezvoltare personală scrise vreodată, cartea a fost vândută în milioane de exemplare pretutindeni în lume, iar oamenii o cumpără în continuare, cu entuziasm, și în zilele noastre.
Dintre alte cărți de succes ale sale putem aminti Telepsychics – The Magic Power of Perfect Living, The Amazing Laws of Cosmic Mind, Secrets of the I-Ching, The Miracle of Mind Dynamics, Your Infinite Power to Be Rich și The Cosmic Power Within You.