Cum poti fi vindecat - vol 10

Alfa Omega Publishing
3,0
2 recenzije
E-knjiga
124
Broj stranica

O ovoj e-knjizi

În tinerețea sa, Gordon Lindsay a fost intoxicat cu ptomaină și a fost cât pe ce să moară. Prin intermediul bunului său prieten, John G. Lake și soția acestuia, cea care i-a și dat predicile soțului ei pentru a le citi și pentru a medita la ele, Gordon a ajuns în punctul în care a fost gata să se încreadă în Dumnezeu, să pășească prin credință și să fie pe deplin eliberat din lanțurile care îl împresurau. Mărturia lui completă se găsește la sfârșitul acestei cărți.

Gordon a învățat ceva important despre vindecare. El a spus: „Propria-mi vindecare mi-a fost una dintre cele mai prețioase lecții de viață de care am avut parte. Dacă Dumnezeu mă poate vindeca, chiar și atunci când sunt atât de aproape de moarte, cu atât mai mult El mă poate elibera și proteja de nenorocirile provocate de dușman. Îmi era foarte clar faptul că Dumnezeu dorește să-Și împlinească promisiunea de a mă feri de neputință și de boală.

Pentru slava Lui, eu vreau să spun că Dumnezeu ne-a protejat, pe mine și întreaga mea familie, de-a lungul anilor. Suntem o dovadă a faptului că Dumnezeu este vindecătorul bolilor noastre. Cuvântul Său nu ne-a dezamăgit și astfel noi Îl putem recomanda oricărei persoane pe Isus, Vindecătorul. Ba mai mult, Îl slăvesc pe Dumnezeu pentru bunătatea și dragostea Sa pe care le-am văzut în vindecarea multor oameni. Putem spune cu adevărat că Isus vindecă și astăzi!”

Ocjene i recenzije

3,0
2 recenzije

O autoru

Seria de Studii Biblice este constituita din 13 volume produse de Christ for the Nations si promovate in Romania de Alfa Omega TV.

Aceasta serie este desemnata sa ofere instruire practica, fundamentala, pentru viata de zi cu zi si este dedicata abordarii practice a adevarurilor teologice.

Alfa Omega TV recomanda aceste carti pentru studii in grupe mici, biserici, scoli duminicale si scoli biblice.

Ocijenite ovu e-knjigu

Recite nam šta mislite.

Informacije o čitanju

Pametni telefoni i tableti
Instalirajte aplikaciju Google Play Knjige za Android i iPad/iPhone uređaje. Aplikacija se automatski sinhronizira s vašim računom i omogućava vam čitanje na mreži ili van nje gdje god da se nalazite.
Laptopi i računari
Audio knjige koje su kupljene na Google Playu možete slušati pomoću web preglednika na vašem računaru.
Elektronički čitači i ostali uređaji
Da čitate na e-ink uređajima kao što su Kobo e-čitači, morat ćete preuzeti fajl i prenijeti ga na uređaj. Pratite detaljne upute Centra za pomoć da prenesete fajlove na podržane e-čitače.