Daca as avea un duce

· Grup Editorial Litera
4.8
5 review
E-book
240
Mga Page

Tungkol sa ebook na ito

SERIA „DUCI FĂRĂ ONOARE”
După trei sezoane mondene eșuate și o tentativă dezastruoasă de nuntă, încheiată cu fuga mirelui din fața altarului, Lady Dorothea Beaumont este sătulă până peste cap de planurile familiei sale. Nu vrea să îmblânzească un duce, nici să farmece un conte, nici să vâneze un viconte. Vrea să ajungă la căsuța mătușii ei din Irlanda și să trăiască într-o libertate plină de tihnă. Când însă un duce arogant și păcătos o invită la vals, Thea devine fără să vrea subiectul tuturor bârfelor.
Acum că ducele i-a ruinat planurile, ducele trebuie să le repare.
Dalton, duce de Osborne, poartă pe umeri o povară prea grea ca să-i pese de debutante sau de căsătorie. El se folosește de distracțiile frivole și de spectacolul public ca să distragă atenția de la singurul lui țel adevărat – să-l găsească pe individul care i-a distrus familia. Când căutările îl poartă spre Irlanda, ultimul lucru de care are nevoie este inocenta Thea, care îi cade pe cap în toiul nopții, cerându-i s-o însoțească la mătușa ei. Drumul spre Insula de Smarald este presărat cu pericole nevăzute, dar, pentru Dalton, cel mai mare dintre toate ar putea fi descoperirea că are o inimă... și că Thea i-a furat-o pentru totdeauna.

Mga rating at review

4.8
5 review

I-rate ang e-book na ito

Ipalaam sa amin ang iyong opinyon.

Impormasyon sa pagbabasa

Mga smartphone at tablet
I-install ang Google Play Books app para sa Android at iPad/iPhone. Awtomatiko itong nagsi-sync sa account mo at nagbibigay-daan sa iyong magbasa online o offline nasaan ka man.
Mga laptop at computer
Maaari kang makinig sa mga audiobook na binili sa Google Play gamit ang web browser ng iyong computer.
Mga eReader at iba pang mga device
Para magbasa tungkol sa mga e-ink device gaya ng mga Kobo eReader, kakailanganin mong mag-download ng file at ilipat ito sa iyong device. Sundin ang mga detalyadong tagubilin sa Help Center para mailipat ang mga file sa mga sinusuportahang eReader.