De ce medităm: De la știință la practică

Curtea Veche Publishing
5.0
1 条评价
电子书
208

关于此电子书

Daniel Goleman și Tsoknyi Rinpoche vin în sprijinul tuturor celor care se simt zilnic apăsați de gânduri și de energii negative. Mantrele, tipurile de respirație și metodele de conștientizare influențează atât corpul, cât și patternurile mintale și emoționale.

Cum combatem patternurile emoționale distructive? Care este adevărata iubire de care avem nevoie în societatea consumerismului? Iată câteva dintre întrebările la care răspund cei doi autori, pe măsură ce-și povestesc experiențele care i-au condus spre cele mai eficiente metode de meditație.

评分和评价

5.0
1 条评价

作者简介

Daniel Goleman (n. 7 martie 1946) și-a creat o reputație mondială de jurnalist și cercetător în psihologie clinică și științe comportamentale, domenii în care a obținut doctoratul la Harvard. A fost redactor la The New York Times pe teme de știință, iar pentru articolele sale a fost nominalizat de două ori la Premiul Pulitzer.

A ținut cursuri ca profesor invitat la Harvard University și a colaborat cu numeroase publicații prestigioase, printre care PeopleTimeJournal of Social and Clinical PsychologyPsychology TodayPublishers WeeklyJournal of Transpersonal PsychologyObserverAmerican Journal of PsychotherapyJournal of Consulting and Clinical Psychology sau Journal of Applied Behavioral Science.

A primit un premiu pentru întreaga carieră, Career Achievement, din partea American Psychological Association. În prezent este copreședinte al Consortium for Research on Emotional Intelligence in Organizations din cadrul Rutgers University, care se ocupă cu identificarea celor mai bune metode de dezvoltare a competențelor emoționale. Drept recunoaștere a eforturilor sale de popularizare a științelor comportamentale pentru publicul larg, a fost numit membru onorific al American Association for the Advancement of Science.

Tsoknyi Rinpoche (n. 1966) este unul dintre cei mai renumiți învățători budiști tibetani formați în afara Tibetului. Maestru în disciplinele practice și filosofice ale budismului tibetan, el este îndrăgit de adepții din întreagă lume pentru stilul accesibil, altruismul, umorul și autoironia de care dă dovadă, dar și pentru observațiile sale profund personale și pline de înțelegere asupra naturii umane. Căsătorit și tată a două fiice, Tsoknyi Rinpoche reușește totuși să împace viață de familie cu un program solicitant ce implică diseminarea învățăturilor tibetane în întreagă lume și administrarea a două mănăstiri de călugărițe din Nepal, precum și a uneia dintre cele mai mari mănăstiri de călugărițe din Tibet și a peste 50 de centre de practică budistă tibetană.

为此电子书评分

欢迎向我们提供反馈意见。

如何阅读

智能手机和平板电脑
只要安装 AndroidiPad/iPhone 版的 Google Play 图书应用,不仅应用内容会自动与您的账号同步,还能让您随时随地在线或离线阅览图书。
笔记本电脑和台式机
您可以使用计算机的网络浏览器聆听您在 Google Play 购买的有声读物。
电子阅读器和其他设备
如果要在 Kobo 电子阅读器等电子墨水屏设备上阅读,您需要下载一个文件,并将其传输到相应设备上。若要将文件传输到受支持的电子阅读器上,请按帮助中心内的详细说明操作。