معلومات عن هذا الكتاب الإلكتروني
A rasfoi Albumul de arta abstracta Depresia in imagini abstracte al Lorenei Lussardi e ca si cum ai intra intr-un vartej de inceput de lume in care materia se frange in dureri de facere, artista asumandu-si nasterea, moartea si invierea.
Punctul de pornire al acestei arte vizuale ravasitoare este cel al unei sensibilitati frematatoare, care da consistenta unei cromatici dizarmonice si haotice, inteles ca izvor din apa primordiala, dintr-un spatiu interior contorsionat, topit in materie curgatoare, intr-o explozie de culori, de ganduri sugrumate, ca ecoul unor dureri adanci.
(…)
Lorena Lussardi este o poetă a culorilor vorbitoare, un filozof al gândului în mers, un artist total care surprinde disperarea în culori explozive, mişcătoare ca un tumult, materia devine curgătoare precum ceasul lui Dalli.
Albumul este un fel de jurnal intim care trimite, mai degrabă, la un monolog. De altfel, secvenţele lirice care însoţesc fiecare tablou sunt mărturii ale unei realităţi psihice vibrante, o filozofie a vieţii trăite în vâltoare.
Aruncarea haotică a culorilor pare a fi o constantă tehnică, întrucât gândurile par să se onduleze, trăirile şi angoasele par a fi convulsii onirice, lăsate în voia curgerilor cromatice şi a senzorialului. Descoperim pe alocuri ecouri din fauvismul lui André Derain, întrucât culorile par să împuşte lumina, prin nuanţele de galben, cu o influenţă vizibilă din Van Gogh şi Gaugain.
(…)
—Elena Netcu
Aici, in aceste pagini, mi-am asternut povestea vietii mele. Am pictat cum am simtit si trait cea mai mare parte a vietii mele – am pus in tablouri forme de agonie, de spasme sufletesti, am zugravit rani mai vechi sau recente… in culori de amurg, de frig, in nuante de durere, melancolie, dor, uneori speranta, vise, iar agonie.
Versi o culoare pe panza si o lasi sa se combine cu lacrimile tale… lacrimi ce compun in final imaginea… imaginea depresiei. Caci despre asta este vorba. Aceasta stare intre viata si moarte care se zdrobeste de tine pana te sfarama, care te acapareaza ca un mostru, care iti intra in ganduri si in sange ca un criminal. Te mai descatuseaza uneori, dar nu te elibereaza niciodata de tot.
—Lorena Lussardi
