Dublul

· Grup Editorial Litera
4,8
5 ta sharh
E-kitob
256
Sahifalar soni

Bu e-kitob haqida

Iakov Petrovici Goliadkin este unul dintre acei funcționari obscuri care populează literatura rusă, de la Gogol și până la Bulgakov. Un om șters, ușor stângaci, ușor penibil, cu un discurs ezitant și confuz. Are, însă, locul lui stabil în societate și în instituția la care este angajat. Totul, până într-o zi în care apare copia lui, cu același nume și cu înfățișare identică. Din acest moment, propria viață îi scapă
de sub control adevăratului Goliadkin. Pe măsură ce acțiunea evoluează,frustrarea pe care o simțim din solidaritate cu personajul principal este dublată de multitudinea de ipoteze sugerate de răsturnările de situație. Chiar dacă Goliadkin nu este un individ întru totul agreabil, Dostoievski are
puterea de a ne deschide inimile pentru cei care, dincolo de aparențe și conveniențe, sunt onești și au principii morale ferme. Scris la vârsta de douăzeci și cinci de ani, imediat după debutul cu Oameni
sărmani, Dublul este, în mod evident, o continuare a liniei deschise de Gogol, în care realismul poartă accente întunecate de suprarealism.
Dublul mi se pare cea mai bună scriere a lui Dostoievski. Este o poveste foarte minuțios elaborată, cu detalii de tip joycean și scrisă într-un stil extrem de expresiv. O operă de artă perfectă.
Vladimir Nabokov

Reytinglar va sharhlar

4,8
5 ta sharh

Bu e-kitobni baholang

Fikringizni bildiring.

Qayerda o‘qiladi

Smartfonlar va planshetlar
Android va iPad/iPhone uchun mo‘ljallangan Google Play Kitoblar ilovasini o‘rnating. U hisobingiz bilan avtomatik tazrda sinxronlanadi va hatto oflayn rejimda ham kitob o‘qish imkonini beradi.
Noutbuklar va kompyuterlar
Google Play orqali sotib olingan audiokitoblarni brauzer yordamida tinglash mumkin.
Kitob o‘qish uchun mo‘ljallangan qurilmalar
Kitoblarni Kobo e-riderlar kabi e-siyoh qurilmalarida oʻqish uchun faylni yuklab olish va qurilmaga koʻchirish kerak. Fayllarni e-riderlarga koʻchirish haqida batafsil axborotni Yordam markazidan olishingiz mumkin.