Festinul ciorilor (Seria Cântec de gheață și foc partea a IV-a) - Editura Nemira

Nemira Publishing House
El. knyga
922
Puslapiai

Apie šią el. knygą

Citește celelalte titluri ale seriei Cântec de gheață și foc.


SAGA-FENOMEN CARE A STAT LA BAZA SERIEI HBO URZEALA TRONURILOR


După lupte grele și trădări fatale cele șapte puteri care își disputau Westeros s-au nimicit una pe alta și au ajuns la un pact îndoielnic. Odată cu moartea monstruosului rege Joffrey regenta Cersei conduce din Debarcaderul Regelui. Înfrângerea lui Robb Stark îi descurajează pe rebelii din Nord și familia lui se împrăștie ca semințele pe un pământ neroditor. Nu mai există decât puține pretenții legitime la Tronul de Fier iar acestea le aparțin fie celor prea slabi să le obțină fie celor aflați pe meleaguri îndepărtate.


„George R.R. Martin este de departe cel mai bun autor de literatură fantasy. Festinul ciorilor e cel mai fericit prilej să îl considerăm un «Tolkien al Americii». Martin se distinge și se impune ca principala forță care va modela evoluția genului fantasy prin refuzul său de a adopta o viziune maniheistă asupra lumii – ca luptă între cele două principii eterne Binele și Răul. Sunt bărbați și femei care se luptă – pentru putere pentru bani pentru dragoste pentru toate cele omenești.“
Lev Grossman  Time

 

„– Îmi amintesc de un bărbat care mă arunca în sus pe când eram foarte mică. Este înalt până la cer și mă aruncă atât de sus încât simt că parcă zbor. Râdem amândoi râdem atât de mult încât eu de-abia mai pot respira și în cele din urmă râd atât de tare că fac pe mine însă asta-l face pe el să râdă și mai zgomotos. Nu mi-a fost niciodată frică atunci când mă arunca el. Știam că era întotdeauna acolo ca să mă prindă. Își dădu părul pe spate. Apoi într-o bună zi n-a mai fost. Bărbații vin și pleacă. Mint sau mor sau te părăsesc. Un munte nu-i ca bărbatul iar o piatră este fiica muntelui. Eu am încredere în tatăl meu și în catârii mei. N-am să cad. Își puse mâna pe un pinten de stâncă zimțată și se ridică în picioare. Ar fi bine să terminați. Mai avem încă mult de mers și mie-mi miroase a furtună.“

"

Įvertinti šią el. knygą

Pasidalykite savo nuomone.

Skaitymo informacija

Išmanieji telefonai ir planšetiniai kompiuteriai
Įdiekite „Google Play“ knygų programą, skirtą „Android“ ir „iPad“ / „iPhone“. Ji automatiškai susinchronizuojama su paskyra ir jūs galite skaityti tiek prisijungę, tiek neprisijungę, kad ir kur būtumėte.
Nešiojamieji ir staliniai kompiuteriai
Galite klausyti garsinių knygų, įsigytų sistemoje „Google Play“ naudojant kompiuterio žiniatinklio naršyklę.
El. knygų skaitytuvai ir kiti įrenginiai
Jei norite skaityti el. skaitytuvuose, pvz., „Kobo eReader“, turite atsisiųsti failą ir perkelti jį į įrenginį. Kad perkeltumėte failus į palaikomus el. skaitytuvus, vadovaukitės išsamiomis pagalbos centro instrukcijomis.