Generation P

Curtea Veche Publishing
Llibre electrònic
384
Pàgines

Sobre aquest llibre

Ca poet, Tatarski e doar un ratat. Însă odată devenit copywriter la una dintre cele mai mari agenții de publicitate din Moscova, câștigă două mii de dolari în zece minute – și asta înainte de a-și face efectul cocaina. Dar, gonind printr-o lume suprarealistă populată de mercenari din PR, mașini germane, afaceri pe sub mână, budism Zen, ciuperci halucinogene și înalți funcționari publici creați pe computer, începe să bănuiască adevărul îngrijorător din spatele tuturor acestora – sugerat de vocea lipsită de trup a lui Che Guevara.

Sobre l'autor

Recunoscut drept unul dintre cei mai spectaculoşi scriitori ruşi contemporani, Viktor Pelevin s-a născut la Moscova în 1962. S-a înscris la Institutul Energetic din Moscova pentru a nu fi obligat să plece în armată, urmând totodată şi cursuri de scriere creativă la Institutul de Literatură „Maxim Gorki“. A lucrat o perioadă într-o agenţie de publicitate, precum şi în redacţia revistei Nauka i relighiia. Printre cei care i-au influenţat literatura, Pelevin îi enumeră pe Mihail Bulgakov, Franz Kafka şi William S. Burroughs. Prima sa povestire a fost publicată in 1989, iar odată cu Omon Ra (1991) şi Jîzni nasekomîh (1993), a devenit cunoscut în toată lumea, la vremea respectivă fiind considerat de revista The New Yorker unul dintre cei mai talentaţi autori europeni sub treizeci şi cinci de ani. Au urmat alte romane, volume de povestiri şi eseuri, traduse cu succes în întreaga lume. Pelevin s-a impus ca unul dintre cei mai inovatori scriitori ruşi contemporani, datorită capacităţii sale de a inventa jocuri nesfârşite în care miturile naţionale şi cultura pop se întrepătrund în cea mai autentică manieră postmodernă.

Puntua aquest llibre electrònic

Dona'ns la teva opinió.

Informació de lectura

Telèfons intel·ligents i tauletes
Instal·la l'aplicació Google Play Llibres per a Android i per a iPad i iPhone. Aquesta aplicació se sincronitza automàticament amb el compte i et permet llegir llibres en línia o sense connexió a qualsevol lloc.
Ordinadors portàtils i ordinadors de taula
Pots escoltar els audiollibres que has comprat a Google Play amb el navegador web de l'ordinador.
Lectors de llibres electrònics i altres dispositius
Per llegir en dispositius de tinta electrònica, com ara lectors de llibres electrònics Kobo, hauràs de baixar un fitxer i transferir-lo al dispositiu. Segueix les instruccions detallades del Centre d'ajuda per transferir els fitxers a lectors de llibres electrònics compatibles.