Gogol și diavolul

· Ideea Europeană - eBookuri.ro
E-knjiga
232
str.

O ovoj e-knjizi

În concepţia religioasă a lui Gogol, diavolul este esenţa mistică şi fiinţa reală în care s-a concentrat negarea lui Dumnezeu, răul etern. Gogol, ca artist, la lumina râsului, studiază natura acestei esenţe mistice; ca om, cu arma râsului, luptă împotriva acestei fiinţe reale: râsul lui Gogol este lupta omului cu diavolul.

Dumnezeu este infinitul, sfârşitul şi începutul existenţei; diavolul este negarea lui Dumnezeu şi, prin urmare, negarea oricărui început şi a oricărui sfârşit; diavolul este începutul şi neterminatul care se dă drept neînceput şi infinit; diavolul este mijlocul numenal al existenţei, negarea tuturor profunzimilor şi culmilor, este platitudinea eternă, veşnica trivialitate. Unicul obiect al creaţiei gogoliene este diavolul chiar în acest sens, adică drept manifestare „a nemuritoarei trivialităţi omeneşti”, observată dincolo de toate condiţiile de timp şi de spaţiu – de istorie, popor, stat, societate –, manifestarea răului indiscutabil, etern şi universal; – trivialitatea sub speciae aeterni, „sub înfăţişarea eternităţii”.

Dmitri Merejkovski

O autoru

Dmitri Merejkovski – Dmitri Sergeevici Merejkovski (în rusă Дмитрий Сергеевич Мережковский (născut 14 august [S.V. 2 august], 1865, Sankt Petersburg – decedat 9 decembrie, 1941, Paris) a fost un scriitor rus, considerat ideologul simbolismului din literatura rusă.

Scrieri:

• 1893: O pricinah upadka i o novîh teceniiah sovremennoi ruuskoi literaturî („Cauzele decadenței și ale noilor curente în literatura rusă contemporană”);

• 1890: Simvolî („Simboluri”);

• 1896: Novîe stihotvoreniia („Poezii noi”);

• 1894: Smert’ bogov. Julian Otstupnik („Moartea zeilor. Iulian apostatul”);

• 1901: Vosskreseniie bogov. Leonardo da Vinci („Învierea zeilor. Leonardo da Vinci”), roman de evocare a personalităților;

• 1905: Antihrist. Piotr i Aleksei („Antihrist. Petru și Aleksei”);

• 1901/1902: Tolstoi i Dostoevski („Tolstoi și Dostoievski”), studii.

Ocijenite ovu e-knjigu

Recite nam što mislite.

Informacije o čitanju

Pametni telefoni i tableti
Instalirajte aplikaciju Google Play knjige za Android i iPad/iPhone. Automatski se sinkronizira s vašim računom i omogućuje vam da čitate online ili offline gdje god bili.
Prijenosna i stolna računala
Audioknjige kupljene na Google Playu možete slušati pomoću web-preglednika na računalu.
Elektronički čitači i ostali uređaji
Za čitanje na uređajima s elektroničkom tintom, kao što su Kobo e-čitači, trebate preuzeti datoteku i prenijeti je na svoj uređaj. Slijedite detaljne upute u centru za pomoć za prijenos datoteka na podržane e-čitače.