Greșeli pe alb

· Chircu Andrei Gabriel Bók 2 · Chircu Andrei Gabriel
4,6
46 umsagnir
Rafbók
7
Síður

Um þessa rafbók

Amintiți-vă de trecut, gândiți-vă la viitor, dar cel mai important bucurați-vă de prezent.

Vă las în câteva pagini să aflați povestea unui copil, într-o iarnă ce se lasă așteptată și a unui mod diferit de ați petrece Ajunul, apoi Crăciunul.

Einkunnir og umsagnir

4,6
46 umsagnir

Um höfundinn

Mă numesc Chircu Andrei Gabriel, m-am născut pe 2 decembrie 2006, în orașul Horezu din județul Vâlcea.

Sunt un om curios având interese în foarte multe domenii, însă cele mai importante pentru mine sunt literatura și tehnologia. Deși poate nu par o combinație potrivită, eu am încredere în această căsnicie dintre trecut și viitor, de accea voi continua să o susțin. Sunt un adolescent ce a găsit pasiune în creație, iar o dorință foarte arzătoare a mea este ca cât mai mulți oameni să ajungă a se bucura de munca mea, așa ca zecile de mii de români din întreaga lume care mi-au descărcat poveștile anul acesta. Însă munca mea nu e ușoară, scriu, corectez, traduc, îmi fac singur coperțile și lista continuă, așa că, cei care pot și își doresc mă pot susține financiar pe pagina mea de Patreon, unde puteți găsi și beneficii, precum chat-ul comunități, mențunea numelui la finalul cărților viitoare și altele.

Pagina mea de Patreon: patreon.com/user?u=111518313

Gefa þessari rafbók einkunn.

Segðu okkur hvað þér finnst.

Upplýsingar um lestur

Snjallsímar og spjaldtölvur
Settu upp forritið Google Play Books fyrir Android og iPad/iPhone. Það samstillist sjálfkrafa við reikninginn þinn og gerir þér kleift að lesa með eða án nettengingar hvar sem þú ert.
Fartölvur og tölvur
Hægt er að hlusta á hljóðbækur sem keyptar eru í Google Play í vafranum í tölvunni.
Lesbretti og önnur tæki
Til að lesa af lesbrettum eins og Kobo-lesbrettum þarftu að hlaða niður skrá og flytja hana yfir í tækið þitt. Fylgdu nákvæmum leiðbeiningum hjálparmiðstöðvar til að flytja skrár yfir í studd lesbretti.