Intens

· Lara S. Moon
4,9
12 կարծիք
Էլ. գիրք
345
Էջեր

Այս էլ․ գրքի մասին

Jack Stone, tânărul și atrăgătorul om de afaceri, bântuit încă din copilărie de suferințe adânci, nu izbutește să-și găsească liniștea până la cei treizeci de ani ai săi. Dar după ce o descoperă pe încântătoarea Rose Portam, o fire independentă, ispititoare și fermecătoare, își dorește cu ardoare să croiască țesătura fină a unei idile. Însă demonii trecutului par hotărâți să-i curme orice tentativă. Rose, aflată într-o relație de mai bine de zece ani, dar care nu îi mai oferă alinare și confort, regăsește rapid dorința alături de Jack. Prinsă între comoditatea de a continua alături de iubitul ei și înflăcărarea pe care o trezește în ea fermecătorul Jack, amână luarea unei decizii, însă nu pentru mult timp. Scânteia dintre cei doi este cât se poate de vie încât flacăra pasiunii ar putea incendia totul în jur, însă cu cât se aprinde mai tare patima, cu atât mai înverșunat se ivesc opreliști în calea acestora.

Գնահատականներ և կարծիքներ

4,9
12 կարծիք

Հեղինակի մասին

Lara S. Moon este o autoare româncă, care a scris pentru prima oară la vârsta de cincisprezece ani o poveste de dragoste inocentă, al cărei manuscris neprelucrat se află încă în casa părintească. A regăsit această pasiune după douăzeci de ani de la prima experiență și a făcut-o cu Intens, primul volum din seria cu același nume. Pentru câțiva ani a scris în secret, doar pentru propria plăcere, decizând recent să împărtășească cititorilor cărțile ei. În prezent sunt finalizate și în proces de editare cele patru volume ale seriei Intens, seria Predestinat, cu cele două volume ale sale, și două romane independente, iar pe masa de lucru așteaptă să-și găsească deznodământul încă patru povești, dintre care una constituie o provocare uriașă chiar și pentru autoare, fiind un fantasy plin de personaje mitice. Îi place să creeze personaje feminine, frumoase, independente, și masculi alfa, sexy și protectori. Adoră poveștile cu happy-end, însă pentru unele dintre ele găsește mai potrivit un final dramatic.

Գնահատեք էլ․ գիրքը

Կարծիք հայտնեք։

Տեղեկություններ

Սմարթֆոններ և պլանշետներ
Տեղադրեք Google Play Գրքեր հավելվածը Android-ի և iPad/iPhone-ի համար։ Այն ավտոմատ համաժամացվում է ձեր հաշվի հետ և թույլ է տալիս կարդալ առցանց և անցանց ռեժիմներում:
Նոթբուքներ և համակարգիչներ
Դուք կարող եք լսել Google Play-ից գնված աուդիոգրքերը համակարգչի դիտարկիչով:
Գրքեր կարդալու սարքեր
Գրքերը E-ink տեխնոլոգիան աջակցող սարքերով (օր․՝ Kobo էլեկտրոնային ընթերցիչով) կարդալու համար ներբեռնեք ֆայլը և այն փոխանցեք ձեր սարք։ Մանրամասն ցուցումները կարող եք գտնել Օգնության կենտրոնում։