Drumul meu
About this ebook
A durat ceva timp să accept că nimeni nu vrea povestea tristă, indiferent dacă reflectă o realitate familiară. De ce să alegi tristețea când poți să alegi povestea cu happy-end? Nu e o relatare obiectivă, e un roman. Așa că am continuat cu o poveste, gândindu-mă că sigur povestea o să-mi aducă mai mulți cititori. Încă trăiam cu impresia că poți să câștigi cititorul cu ceva comercial. Ce bine că mi-a trecut faza asta! Și am continuat să scriu. E greu să scrii în general, dar să scrii un roman e și mai greu. Nici nu înțelegeam de ce țineam neapărat la realitate, când eu închid ochii și evadez oriunde vreau. Când mă simt mult mai bine în lumea imaginară decât alături de semenii mei. E atâta bogăție în imaginație, fiecare personaj stă cuminte acolo unde a fost așezat și nu ai parte de random disasters ca în viața reală. Așa că am scris despre locuri frumoase și oameni buni. S-a simțit precum trecerea de la natural la artificial. Pentru că în ciuda tuturor indiciilor, a rahatului numit gândire pozitivă, noi, românii, suntem un popor depresiv. Ce e și mai trist e că ne place starea asta de melancolie prelungită, pare că în permanență medităm la teme existențiale. Asta e într-adevăr tema generală, dar nu e o temă din filozofie (precum nemurirea sufletului), ci una mult mai plicticoasă – cu ce plătesc întreținerea.
Atunci când scriu îmi permit să aleg una din abordări, conștientă fiind de existența celeilalte. Nu e vorba de alegeri, e vorba de găsirea frecvenței potrivite, de rezonanța din interior. Mie mi-a fost greu să scriu despre cum sunt eu și dacă aș analiza mai profund cred că lansarea unei cărți e ca și cum ai umbla gol în public. Nu vreau să umblu goală în public, dar zic să fac un leap of faith.