Jurământ De Glorie (Cartea 5 din Inelul vrăjitorului)

· Inelul Vrăjitorului 第 5 本图书 · Morgan Rice
4.5
70条评价
电子书
250
符合条件

关于此电子书

În JURĂMÂNT DE GLORIE (Cartea 5 din Inelul vrăjitorului), Thor pornește cu prietenii săi din Legiune într-o călătorie epică prin vasta sălbăticie a Imperiului pentru a încerca să găsească străvechea Sabie a Destinului și a salva Inelul. Prietenile lui Thor devin mai profunde, odată cu călătoria în locuri noi, cu lupta cu monștri neașteptați și lupta cot la cot în bătălii de neimaginat. Ei întâlnesc tărâmuri exotice, creaturi și popoarele dincolo de orice și-ar fi putut imagina vreodată, fiecare pas al călătoriei lor plin de pericole tot mai mari. Vor trebui să apeleze la toate abilitățile lor dacă vor să supraviețuiască, urmând traseul hoților, tot mai adânc în Imperiu. Această misiune îi va aduce tocmai până în inima Lumii Subpământene, unul dintre cele șapte tărâmuri ale iadului, unde domnesc strigoii și câmpurile sunt căptușite cu oase. Cum Thor trebuie să-și cheme puterile, mai mult decât oricând, el se luptă să înțeleagă natura a cine este.

Înapoi în Inel, Gwendolyn trebuie să conducă jumătate din Curtea Regelui la fortăreața apuseană a Silesiei, un oraș antic cocoțat pe marginea Canionului, care a stat în picioare timp de o mie de ani. Fortificațiile Silesiei i-au permis să supraviețuiască fiecărui atac de-a lungul fiecărui secol - dar nu s-a confruntat niciodată cu un atac din partea unui lider ca Andronicus, cu o armată de un milion de oameni. Gwendolyn învață ce înseamnă să fie regină pe când preia un rol de conducere, cu Srog, Kolk, Brom, Steffen, Kendrick și Godfrey alături de ea, pregătindu-se să apere orașul de războiul gigantic care va veni.

Între timp, Gareth coboară mai adânc în nebunie, încercând să se apere o lovitură de stat care l-ar fi asasinat la Curtea Regelui, în timp ce Erec luptă pentru viața lui pentru a o salva pe dragostea lui, Alistair, și orașul Ducelui de Savaria deoarece scutul doborât permite creaturilor sălbatice să-l invadeze. Și Godfrey, complăcându-se în băutură, va trebui să decidă dacă este gata să se lepede de trecutul său și să devină omul care familia lui se așteaptă ca el să fie.

În timp ce ei toți luptă pentru viața lor și cum lucrurile par că nu ar putea fi mai rele, povestea se încheie cu două răsturnări de situație șocante.

Oare Gwendolyn va supraviețui atacului? Oare Thor va supraviețui Imperiului? Va fi găsită Sabia Destinului?

Cu construcția de lumi și caracterizarea sofisticate, JURĂMÂNT DE GLORIE este o poveste epica despre prieteni și iubiți, despre rivali și pețitori, despre cavaleri și dragoni, despre intrigi și mașinațiuni politice, despre a deveni adult, despre inimi frânte, despre înșelăciune, ambiție și trădare. Este o poveste despre onoare și curaj, despre soartă și destin, despre vrăjitorie. Este o fantezie care ne aduce într-o lume pe care nu o vom uita niciodată, și care va atrage toate vârstele și sexele. Sunt 75.000 de cuvinte.

评分和评价

4.5
70条评价

作者简介

Morgan Rice este #1 la bestselleruri şi autoarea bestsellerurilor MEMORIILE UNUI VAMPIR, o serie pentru tineret cuprinzând unsprezece cărţi (şi mai urmează); #1 bestseller cu seria TRILOGIA SUPRAVIEŢUIRII, un thriller post-apocaliptic care cuprinde două cărţi (şi mai urmează); și #1 bestseller cu seria epică și fantastică INELUL VRĂJITORULUI, care cuprinde treisprezece cărţi (şi mai urmează).


Cărţile lui Morgan Rice sunt disponibile în ediţii audio şi tipărite, iar traduceri ale acestora sunt acum disponibile în limbile germană, franceză, italiană, spaniolă, portugheză, japoneză, chineză, suedeză, olandeză, turcă, maghiară, cehă și slovacă (și mai multe limbi disponibile în viitor).


Morgan doreşte să vă cunoască părerile, aşa că sunteţi invitaţi să accesaţi www.morganricebooks.com pentru a vă înscrie în lista de contacte e-mail, pentru a primi o carte gratuită, cadouri, pentru a descărca gratuit aplicaţia, pentru a afla ultimele noutăţi, în exclusivitate, pentru a vă conecta prin Facebook şi Twitter şi pentru a păstra legătura!

为此电子书评分

欢迎向我们提供反馈意见。

如何阅读

智能手机和平板电脑
只要安装 AndroidiPad/iPhone 版的 Google Play 图书应用,不仅应用内容会自动与您的账号同步,还能让您随时随地在线或离线阅览图书。
笔记本电脑和台式机
您可以使用计算机的网络浏览器聆听您在 Google Play 购买的有声读物。
电子阅读器和其他设备
如果要在 Kobo 电子阅读器等电子墨水屏设备上阅读,您需要下载一个文件,并将其传输到相应设备上。若要将文件传输到受支持的电子阅读器上,请按帮助中心内的详细说明操作。