Jurnalul unui mag

· Humanitas SA
5,0
2 пікір
Электрондық кітап
250
бет

Осы электрондық кітап туралы ақпарат

O carte captivantă, în care este povestit pelerinajul lui Paulo Coelho către Santiago de Compostela, pe un drum medieval ce începe în Pirinei şi străbate nordul Spaniei. Pelerinajul făcut de autor în 1986 a inspirat acest roman de aventuri care este totodată o fascinantă parabolă despre nevoia de a găsi propria cale în viaţă şi despre descoperirea faptului că miracolul se ascunde întotdeauna în paşii oamenilor obişnuiţi.

Jurnalul unui Mag ocupă un loc important în opera lui Paulo Coelho nu doar pentru că este prima dintre cărţile lui importante, publicată înainte de Alchimistul, ci şi pentru că este expresia completă a umanismului filozofiei lui Paulo Coelho şi a profunzimii căutărilor sale.

„Am ajuns ieri în oraş, după ce am luat autobuzul care face curse regulate între Pedrafita – aproape de Cebreiro – şi Compostela. În patru ore am parcurs cei o sută cincizeci de kilometri care despărţeau cele două oraşe şi mi-am amintit de călătoria cu Petrus – uneori aveam nevoie de două săptămâni ca să străbatem o distanţă ca asta. Peste puţin aveam să merg la mormântul Sfântului Iacob să las acolo icoana Sfintei Fecioare Întrupate, montată în scoici. Apoi, cât mai curând posibil, voi lua avionul înapoi spre Brazilia, fiindcă am multă treabă. [...] Mă gândesc să scriu o carte despre tot ce mi s-a întâmplat. Dar este încă un gând depărtat...“

Бағалар мен пікірлер

5,0
2 пікір

Осы электрондық кітапты бағалаңыз.

Пікіріңізбен бөлісіңіз.

Ақпаратты оқу

Смартфондар мен планшеттер
Android және iPad/iPhone үшін Google Play Books қолданбасын орнатыңыз. Ол аккаунтпен автоматты түрде синхрондалады және қайда болсаңыз да, онлайн не офлайн режимде оқуға мүмкіндік береді.
Ноутбуктар мен компьютерлер
Google Play дүкенінде сатып алған аудиокітаптарды компьютердің браузерінде тыңдауыңызға болады.
eReader және басқа құрылғылар
Kobo eReader сияқты E-ink технологиясымен жұмыс істейтін құрылғылардан оқу үшін файлды жүктеп, оны құрылғыға жіберу керек. Қолдау көрсетілетін eReader құрылғысына файл жіберу үшін Анықтама орталығының нұсқауларын орындаңыз.