La raul Piedra am sezut si-am plans

· Humanitas SA
4,8
5 resensies
E-boek
216
Bladsye

Meer oor hierdie e-boek

În poveştile de dragoste există întotdeauna ceva care ne apropie de eternitate şi de esenţa vieţii, pentru că ele conţin toate tainele lumii.
Ce se întâmplă însă atunci când timiditatea împiedică o dragoste adolescentină să înflorească?
Şi ce se întâmplă când, unsprezece ani mai târziu, destinul îi reuneşte pe îndrăgostiţi?
Între timp, pe ea viaţa a învăţat-o să fie puternică şi să-şi ascundă sentimentele.
Iar el a devenit un chipeş îndrumător spiritual – cu reputaţia că poate înfăptui miracole – care a ales religia ca refugiu faţă de conflictele sale interioare.
Din nou împreună, ei pornesc pe un drum care la început este presărat cu obstacole, căci trecerea anilor nu a reuşit să înăbuşe vina şi resentimentele.
Dar lângă râul Piedra, într-un sătuc din Pirineii francezi, încercând să găsească răspunsul la marile întrebări ale vieţii, cei doi nu-l vor afla decât în şi prin iubire.

Graderings en resensies

4,8
5 resensies

Gradeer hierdie e-boek

Sê vir ons wat jy dink.

Lees inligting

Slimfone en tablette
Installeer die Google Play Boeke-program vir Android en iPad/iPhone. Dit sinkroniseer outomaties met jou rekening en maak dit vir jou moontlik om aanlyn of vanlyn te lees waar jy ook al is.
Skootrekenaars en rekenaars
Jy kan jou rekenaar se webblaaier gebruik om na oudioboeke wat jy op Google Play gekoop het, te luister.
E-lesers en ander toestelle
Om op e-inktoestelle soos Kobo-e-lesers te lees, moet jy ’n lêer aflaai en dit na jou toestel toe oordra. Volg die gedetailleerde hulpsentrumaanwysings om die lêers na ondersteunde e-lesers toe oor te dra.