O fosta vedeta de televiziune moare in plina strada. Are un furuncul urias in varful nasului si o carte de vizita misterioasa in buzunar. Prima persoana care ajunge la ea sa vada ce i s-a intamplat castiga premiul intai la concursul “curiosii mor repede”. Apoi totul o ia razna. Un dric pe nume Ferdinand. O casa stranie pe malul lacului Mogosoaia. Un savant nebun. Un iepuras de plus. Vizita la Bucuresti a Presedintelui Statelor Unite ale Americii si a Primei Doamne. Si multa, foarte multa adrenalina!