Lupta mea. Dansând în întuneric

· Grup Editorial Litera
E-Book
394
Seiten

Über dieses E-Book

Proaspăt absolvent de liceu, Karl Ove se mută într-un sat de pescari din nordul îndepărtat al Norvegiei pentru a lucra ca profesor. Nu se dovedește însă interesat de slujba în sine – sau de orice altă slujbă. Singurul lui scop este să economisească bani și să înceapă să scrie. Totul merge bine, dar, pe măsură ce nopțile devin mai lungi, viața lui ia o întorsătură mai întunecată. Consumul de alcool îi provoacă episoade de amnezie completă, tentativele repetate de a-și pierde virginitatea se sfârșesc umilitor și, spre marea lui nefericire, ajunge să se îndrăgostească de una dintre elevele sale de treisprezece ani. Iar în tot acest timp, umbra tatălui planează tot mai amenințător asupra sa...

Dansând în întuneric este cea de-a patra carte a senzaționalei serii Lupta mea, care a fost numită de revista Guardian „poate cea mai semnificativă creație literară a vremurilor noastre”.



„... extrem de sincer, Knausgård... vrea să ne introducă în cotidianul vieții, care este uneori vizionar, alteori banal, alteori profund semnificativ, dar, prin forța lucrurilor, absolut obișnuit, pentru că ni se întâmplă pe tot parcursul vieții și tuturor...”



The New Yorker





„O reușită rară. Nici un scriitor din generația sa nu egalează combinația lui Karl Ove Knausgård de talent, stil, spirit de observație și originalitate...”



Dagens Næringsliv

Dieses E-Book bewerten

Deine Meinung ist gefragt!

Informationen zum Lesen

Smartphones und Tablets
Nachdem du die Google Play Bücher App für Android und iPad/iPhone installiert hast, wird diese automatisch mit deinem Konto synchronisiert, sodass du auch unterwegs online und offline lesen kannst.
Laptops und Computer
Im Webbrowser auf deinem Computer kannst du dir Hörbucher anhören, die du bei Google Play gekauft hast.
E-Reader und andere Geräte
Wenn du Bücher auf E-Ink-Geräten lesen möchtest, beispielsweise auf einem Kobo eReader, lade eine Datei herunter und übertrage sie auf dein Gerät. Eine ausführliche Anleitung zum Übertragen der Dateien auf unterstützte E-Reader findest du in der Hilfe.