Mansarda la Venetia: Noua saptamani in laguna

· Humanitas SA
Ebook
240
Pages

About this ebook

Cu fotografiile autoarei

 

„Dacă s-ar aduna la un loc toate cărţile dedicate Veneţiei, ele ar ocupa, probabil, o bibliotecă întreagă. Şi totuşi, an după an, continuă să apară pagini din care iradiază, inepuizabilă, splendoarea sa misterioasă. Iar cei care scriu sau citesc despre ea nu dau semne de oboseală sau de teamă că s-ar putea repeta ceva, şi aceasta din simplul motiv că fiecare depune mărturie despre o singură, o unică Veneţie: a lui însuşi. Această Veneţie interioară e o incredibilă hârtie de turnesol pentru sensibilitatea şi talentul unui călător care vrea să povesteascădespre întâlnirea lui cu laguna. Aşa ceva se întâmplă şi în Mansardă la Veneția, jurnalul unei tinere universitare din România, ajunsă la Ca’ Foscari în vara lui 2019 pentru două luni de studiu. Cristina Chevereşan îşi face datoria la universitatea veneţiană, dar are şi răgazul să vadă, să simtă, să înţeleagă tot ce se întâmplă în jur, altfel decât un turist. Jurnalul său ne dezvăluie o Veneţie mai puţin obişnuită, încântătoare, mustind de poveşti, melancolică şi fremătând de viaţă, amurg şi, deopotrivă, început de lume. O Veneţie a Cristinei Chevereşan, şi numai a ei.“ — ADRIANA BABEŢI

 

Manuscrisul din mansarda venețiană s-a conturat de la sine, de-a lungul unei șederi bogate în culoare locală și incursiuni dincolo de fațade și parade arhicunoscute și îndelung studiate. Rezultatul e un jurnal candid, fără pretenții pedagogice, de exhaustivitate sau erudiție: dimineți și după-amiezi de grație, scufundate în luciul discret și tainele lagunei unice, sau învăluite de jocul de lumini și umbre de pe terasa suspendată printre acoperișuri de palate și turle de biserici. Nu pornisem cu vreun obiectiv anume. Nici pe departe cu bănuiala că ar fi posibil să scriu o carte. Realitatea în desfășurare, cu straturi, volute, uimiri și senzații, s-a așternut pe mai multe pagini decât anticipam. Recitind în vremuri de carantină, am resimțit acut nostalgia unei perioade copleșite de daruri inefabile.

 

Pe copertă: Vedere către Canal Grande din Palazzo Giustinian Lolin, fotografie de Cristina Chevereșan

Rate this ebook

Tell us what you think.

Reading information

Smartphones and tablets
Install the Google Play Books app for Android and iPad/iPhone. It syncs automatically with your account and allows you to read online or offline wherever you are.
Laptops and computers
You can listen to audiobooks purchased on Google Play using your computer's web browser.
eReaders and other devices
To read on e-ink devices like Kobo eReaders, you'll need to download a file and transfer it to your device. Follow the detailed Help Center instructions to transfer the files to supported eReaders.