Martora

· Grup Editorial Litera
4.8
19 ਸਮੀਖਿਆਵਾਂ
ਈ-ਕਿਤਾਬ
547
ਪੰਨੇ

ਇਸ ਈ-ਕਿਤਾਬ ਬਾਰੇ

Fiica unei mame dominatoare, Elizabeth Fitch își trăiește supusă viața planificată de mama ei până în cele mai mici detalii: ce să mănânce, cu ce să se îmbrace, ce facultate să urmeze, ce prieteni să-și facă. Dar după o ceartă cu mama ei, Elizabeth se răzvrătește și, într-o seară, se lasă convinsă de un necunoscut să-l însoțească – iar evenimentele care urmează în vor schimba viața pentru totdeauna.

Doisprezece ani mai târziu, femeia pe nume Abigail Lowery trăiește la marginea unui orășel din zona munților Ozark, retrasă și reticentă la orice tentativă de comunicare, câștigându-și existența ca programator liber-profesionist, specializată în sisteme de siguranță. Femeia este un mister pentru toți locuitorii micuțului oraș și ajunge să-i stârnească șefului poliției locale, Brooks Gleason, întâi curiozitatea, apoi interesul și dorința, mai ales că acesta își dă seama că trecutul ei ascunde multe secrete. Relația dintre cei doi devine tot mai apropiată, astfel că Abigail începe să întrevadă un viitor pe care nu-l mai credea posibil și se vede nevoită să decidă dacă pentru ea este de-ajuns să rămână în viață sau vrea și să trăiască.

ਰੇਟਿੰਗਾਂ ਅਤੇ ਸਮੀਖਿਆਵਾਂ

4.8
19 ਸਮੀਖਿਆਵਾਂ

ਇਸ ਈ-ਕਿਤਾਬ ਨੂੰ ਰੇਟ ਕਰੋ

ਆਪਣੇ ਵਿਚਾਰ ਦੱਸੋ

ਪੜ੍ਹਨ ਸੰਬੰਧੀ ਜਾਣਕਾਰੀ

ਸਮਾਰਟਫ਼ੋਨ ਅਤੇ ਟੈਬਲੈੱਟ
Google Play Books ਐਪ ਨੂੰ Android ਅਤੇ iPad/iPhone ਲਈ ਸਥਾਪਤ ਕਰੋ। ਇਹ ਤੁਹਾਡੇ ਖਾਤੇ ਨਾਲ ਸਵੈਚਲਿਤ ਤੌਰ 'ਤੇ ਸਿੰਕ ਕਰਦੀ ਹੈ ਅਤੇ ਤੁਹਾਨੂੰ ਕਿਤੋਂ ਵੀ ਆਨਲਾਈਨ ਜਾਂ ਆਫ਼ਲਾਈਨ ਪੜ੍ਹਨ ਦਿੰਦੀ ਹੈ।
ਲੈਪਟਾਪ ਅਤੇ ਕੰਪਿਊਟਰ
ਤੁਸੀਂ ਆਪਣੇ ਕੰਪਿਊਟਰ ਦਾ ਵੈੱਬ ਬ੍ਰਾਊਜ਼ਰ ਵਰਤਦੇ ਹੋਏ Google Play 'ਤੇ ਖਰੀਦੀਆਂ ਗਈਆਂ ਆਡੀਓ-ਕਿਤਾਬਾਂ ਸੁਣ ਸਕਦੇ ਹੋ।
eReaders ਅਤੇ ਹੋਰ ਡੀਵਾਈਸਾਂ
e-ink ਡੀਵਾਈਸਾਂ 'ਤੇ ਪੜ੍ਹਨ ਲਈ ਜਿਵੇਂ Kobo eReaders, ਤੁਹਾਨੂੰ ਫ਼ਾਈਲ ਡਾਊਨਲੋਡ ਕਰਨ ਅਤੇ ਇਸਨੂੰ ਆਪਣੇ ਡੀਵਾਈਸ 'ਤੇ ਟ੍ਰਾਂਸਫਰ ਕਰਨ ਦੀ ਲੋੜ ਹੋਵੇਗੀ। ਸਮਰਥਿਤ eReaders 'ਤੇ ਫ਼ਾਈਲਾਂ ਟ੍ਰਾਂਸਫਰ ਕਰਨ ਲਈ ਵੇਰਵੇ ਸਹਿਤ ਮਦਦ ਕੇਂਦਰ ਹਿਦਾਇਤਾਂ ਦੀ ਪਾਲਣਾ ਕਰੋ।