Misterul din Wolfhunter River

· Editura Herg Benet
電子書籍
400
ページ

この電子書籍について

Bestseller Wall Street Journal, USA Today și Amazon Charts.

Nu poate ignora un strigăt de ajutor. Dar în orășelul acesta îndepărtat, sezonul de vânătoare a fost declarat deschis.


Gwen Proctor a reușit să scape într-un final de soțul ei, criminalul în serie, și să își salveze restul familiei. Însă, oricât ar încerca, nu poate să lase în urmă notorietatea lui și ororile săvârșite. Nici pe acei justițiari care bântuie pe internet, însetați de a răzbuna crimele și a face dreptate. Pentru Gwen, să se ascundă în continuare nu mai este o opțiune. Nu când singurul său scop este de a le oferi o viață normală copiilor ei.


Acum, o femeie amenințată i-a cerut ajutorul. Marlene Crockett, din îndepărtatul orășel Wolfhunter, este speriată pentru ce ar putea păți ea sau fiica sa. Când Gwen ajunge în mijlocul acelei mici și izolate comunități rurale, Marlene este deja moartă și propria ei fiică acuzată de crimă. Dar nu aceasta este persoana de care se temea Marlene. Iar Gwen nu are de gând să plece până ce nu va găsi adevăratul făptaș.


Însă ar putea fi prea târziu. O capcană a fost deja pregătită. Și amenință să îi sfărâme pe toți cei care înseamnă ceva pentru Gwen.
Urmăritorii ei se apropie. Iar într-un oraș atât de întunecat ca Wolfhunter, le este mult prea ușor să se ascundă...

この電子書籍を評価する

ご感想をお聞かせください。

読書情報

スマートフォンとタブレット
AndroidiPad / iPhone 用の Google Play ブックス アプリをインストールしてください。このアプリがアカウントと自動的に同期するため、どこでもオンラインやオフラインで読むことができます。
ノートパソコンとデスクトップ パソコン
Google Play で購入したオーディブックは、パソコンのウェブブラウザで再生できます。
電子書籍リーダーなどのデバイス
Kobo 電子書籍リーダーなどの E Ink デバイスで読むには、ファイルをダウンロードしてデバイスに転送する必要があります。サポートされている電子書籍リーダーにファイルを転送する方法について詳しくは、ヘルプセンターをご覧ください。