Nopți de Vamă. Teatru: Există Vamă după Bac

· Nita Dan Aurel
5.0
2 reviews
Ebook
121
Pages

About this ebook

Toată nebunia frumoasă a Vămii, comprimată într-un volum foarte scurt, extrem de funny și plin de emoție! 

Lorena, Micky, Edy și Radu tocmai au dat bacul și vin să sărbătorească în Vama Veche, rezultând o aventură absolut incredibilă!

Vama Veche din carte este locul în care la trezire:

Claudia: (își comunică ei înseși în oglinda de la baie) Nu mai beau!
Adi: Neața!
Claudia: Neața..., (se prezintă) Claudia, nu mai beau în viața mea!

În care „salutul” e:

Edy: S-a stricat Vama!
Adi: (ironic) Adevărat s-a stricat!
Edy: Nu mai este „Epava”, știi, barul...
Adi: Nu mai sunt rockeri... (își așează ostentativ elasticul de păr)

Cu peripeții:

Adi: Mnea, doar „sex sportiv”...
Bog: Cum mai e și ăsta?
Adi: Din păcate, ca „pescuitul sportiv”... Știi, când pescuiești la concursuri „sportive”, prinzi peștele, îl cântărești, îl măsori și mai știu eu ce fac ei acolo cu el, apoi îl arunci în apă... Așa și eu azi-noapte, tipa entuziastă, ne-am pupat pe la umbreluțe, merge și în camping, zic „gata, chiar din prima noapte, super!”. Ajungem în cort, iar pupat, rămânem doar la pantaloni, degeaba, nu a vrut, că e pe stop... Sex sportiv!

Cu problemele ei existențiale, din trecut:

Nea Sandu: Măi, Bogdane, (foarte preocupat) logaritmii! (nervos) La ce mi-au trebuit mie logaritmii în viață? Îi spuneam dirigintei: „tovarășa, la ce îmi trebuie mie logaritmi?”. Că maistrul îmi spunea să măsor de șapte ori și să tai o dată, bun, asta mi-a folosit în viață. Dar logaritmii?... (aproape îi scuipă) Logaritmi!

din prezent:

Man de man: (oftează) Au mâncat ăștia pui cu oase... (pentru a fi înțeles exact) Puiul adică era pe oase. (iar oftează) Au făcut risipă de pui! (e revoltat de-a dreptul) Îți dai seama, faci risipă de pui pe foamea asta!!!
Adi: (miroase aerul, saliveaza ca la Plevna) Fac vecinii grătar în curtea cealaltă!
Man de man: (trage și el aerul în piept, cu forță. Spune cu durere) Adi, asta o putem nota ca legea lui Murphy numărul 1 a campingului: cu cât îți e mai foame cu atât vecinii fac un grătar mai mare lângă! (oftează) Știi, ca atunci când ești în stație și vin autobuzele doar pe partea cealaltă...
(...)
Man de man: Mamă, sunt și mici! (aspiră din nou aerul, îi plouă în gură) Zeci de mici! (se ridică și pleacă, spunând cu speranță) Mă duc să-i ajut să-i facă!

sau pentru viitor:

Claudia: Sunt așa de tristă, aș bea ceva numai ca să uit cât de tristă sunt, cât de tristă e lumea în general... Deja sunt la master, deja am 23 de ani! 23, my God! Acum ești studentă și mâine îmbătrânești, arăți ca dracu`, nu mai știi ce faci, nu mai se uită nimeni la tine... Vă dați seama, o să fiu babă la un moment dat! Pe cuvântul meu dacă are rost să trăiești!

Cu nebunia ei:

Șamanul: Da! Cică m-au găsit hăbăuc după răsărit pe nisip, în valurile de la țărm, doar în budigăi. Au vrut să mă ducă la Mangalia dar n-aveau cum să mă oblojească ăia, așa că direct la Constanța, cu elicopterul!

Cu ”lecții de agățat”:

Bog: (profesor dur și exigent) Scoate mâinile din buzunare că nu arăți șmecher, ci prost sau plictisit! Nu ții mâinile la piept încrucișate, pentru că pari că vrei să respingi! Nu te uita pe mobil, pentru că transmite că te plictisești, da?
Puștiul: Nu mai am mobil, că mi l-au furat...

Și cu soluțiile ei simple:

Claudia: Of, dar suntem atât de puțin timp frumoși, vin cearcănele, bătrânețea, vergeturile, grijile, slujba, burta de gravidă, copiii... Te-ai gândit vreodată ce nasol va fi când ajungi bătrână, când vei fi gravidă... Nu, ești mic...
Puștiul: Măăi, ce contează? Acum suntem tineri și zburăm! Iar fiecare moment de zbor este o eternitate, nimeni nu poate trăi mai mult decât noi, dacă dorim!

Ratings and reviews

5.0
2 reviews
irina N
October 31, 2018
Amuzanta si cu mult vibe de Vama
Did you find this helpful?

About the author

 Autorul cărților:

- Nopți de Vamă

- Nopți de Vamă 2

- Nopți de Vamă. Romanul

- Nopți de Vamă 3

- Ultimele nopți de Vamă

- Nopți de Vamă. Teatru - Există Vamă după Bac

- Nopți de Vamă. 10 ani

Rate this ebook

Tell us what you think.

Reading information

Smartphones and tablets
Install the Google Play Books app for Android and iPad/iPhone. It syncs automatically with your account and allows you to read online or offline wherever you are.
Laptops and computers
You can listen to audiobooks purchased on Google Play using your computer's web browser.
eReaders and other devices
To read on e-ink devices like Kobo eReaders, you'll need to download a file and transfer it to your device. Follow the detailed Help Center instructions to transfer the files to supported eReaders.