Noaptea instinctelor

· Abraxas
E-knjiga
48
Broj stranica

O ovoj e-knjizi

"Noaptea Instinctelor aduce aceeași viziune întunecată, pesimistă și profundă cu care ne-a obișnuit poetul, angoasa ne lovește la tot pasul. Deși abordarea și stilul sunt ușor diferite față de Război Civil, consistența sentimentelor rămâne aceeași. Infernul cu care suntem puși față în față este cel interior, din care nu exista ieșire decât prin negarea propriei ființe si anularea propriei libertăți" (Cristina Nemerovschi)

"Ştefan Bolea vine într-un context poetic internaţional în care poezia se radicalizează, se ascute ca limbaj şi mesaj, simplifică paleta şi îngroaşă liniile într-o îndârjire a expresiei şi o încrâncenare a atitudinii ce nu mai vor să lase loc niciunui dat stilistic sau conceptual, 'cultural', 'literar'. Este vorba de nişte poeţi cu vârste în jur de 30 de ani, până spre 40 (plus, minus), care 'n-au niciun stres' să-şi înjure şi să-şi calce în picioare cititorul sau adresantul liric sau marile teme gen ţară, tradiţie, cultură etc." (Chris Tănăsescu)


O autoru

Ștefan Bolea (n. 1980, Baia Mare) este doctor în filosofie (2012) și doctor în filologie (2017) al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Este dublu licențiat în Filosofie și Studii Europene și absolvent al unui Master de Studii Americane, bursier Yggdrasil la Universitatea din Oslo, bursier DAAD la Universitatea Ludwig-Maximilian din München, bursier OeAD la Universitatea din Viena ș.a. De asemenea, este cofondator și redactor-șef al e-revistei culturale EgoPHobia și redactor al revistei Apostrof.

Printre lucrările sale de filosofie amintim: Ontologia negației (2004), Introducere în nihilismul nietzschean (2012), Existențialismul astăzi (2012, 2019), Theoria (2015), Biblia nihilistă  (2017), Jung și filosofia umbrei (2019). A publicat patru volume de versuriRăzboi civil (2005, 2016), Noaptea instinctelor, (2009), Gothic (2011), AntiZeu (2014), precum șimemorialistică ficțională Caietul Roxanei (2013, 2018), Caietul psihopatului, (2015, 2021).

Cartea bazată pe teza sa de doctorat secundă a apărut în octombrie 2020 la Rowman&Littlefield, Lexington Books cu titlul Internal Conflict in Nineteenth-Century Literature. Reading the Jungian Shadow.

A îngrijit ediții critice din poeții simboliști: D. Iacobescu, Iuliu Cezar Săvescu, Al. T. Stamatiad. A tradus John Stuart Mill, Trei eseuri asupra religiei (2018) și Martin Rees, Despre viitor (2019), Gustav Meyrink, Noaptea Valpurgiei (2021).

A publicat poeme, proză, traduceri, recenzii și eseuri în revistele „Apostrof”, „România literară”, „Cultura”, , „Tribuna”, „Steaua”, „Mozaicul”, „EgoPHobia”, „Poezia”, „Euphorion”, „Poesis”, „Respiro”, „Sisif”, „Tiuk”, „E-Leonardo”, „LiterNet”, „Contrafort”, „Suspans”, etc. și articole de specialitate în revistele „Philosophy Now”, „Filosofisk supplement”, „Philobiblon”, „Meta”, „Transdisciplinarity in Science and Religion”, „Caietele Echinox”, „Studia Philosophia”, „Hermeneia”.

A obținut 20 de premii și distincții la concursuri naționale și internaționale de poezie și proză. A fost, de asemenea, de trei ori finalist al Festivalului de Poezie „Prometheus”. Scrierile sale au fost analizate în volumul Ștefan Bolea – În apele grele ale RechinuluiJunimea (2010). Selecții din textele sale au fost traduse în engleză, germană, franceză, portugheză și ucraineană.


Ocijenite ovu e-knjigu

Recite nam šta mislite.

Informacije o čitanju

Pametni telefoni i tableti
Instalirajte aplikaciju Google Play Knjige za Android i iPad/iPhone uređaje. Aplikacija se automatski sinhronizira s vašim računom i omogućava vam čitanje na mreži ili van nje gdje god da se nalazite.
Laptopi i računari
Audio knjige koje su kupljene na Google Playu možete slušati pomoću web preglednika na vašem računaru.
Elektronički čitači i ostali uređaji
Da čitate na e-ink uređajima kao što su Kobo e-čitači, morat ćete preuzeti fajl i prenijeti ga na uređaj. Pratite detaljne upute Centra za pomoć da prenesete fajlove na podržane e-čitače.