Practica și teoria psihologiei individuale. Pentru medici, psihologi și profesori

· Trei
3,0
2 avis
E-book
426
Pages

À propos de cet e-book

Fie că suntem medici, psihologi sau profesori, întâlnim în activitatea noastră oameni aflați într-un moment crucial al vieții lor – confruntarea cu o problemă fizică sau sufletească sau traversarea perioadei în care își caută modele și își formează caracterul. Volumul de față ne oferă instrumentele pentru a-i cunoaște mai bine pe acești oameni, înțelegând poziția fiecăruia dintre ei față de cerințele vieții, ale semenilor săi, ale universului și modul în care și-a creat propriul plan de viață, pe care-l urmează conștient și inconștient. Regăsim aici toate conceptele importante ale teoriei adleriene – sentiment de inferioritate, compensare, protest viril, scopul vieții, sentiment comunitar – ilustrate prin exemple din practica sa clinică. Scrisă într-un limbaj accesibil, cartea se adresează nu numai specialiștilor, dar și studenților și tuturor celor interesați de aprofundarea cunoașterii omului.

Cuprins:

PrefațăCapitolul I. Psihologia individuală, premisele și rezultatele eiCapitolul II. Hermafroditism psihic și protest viril — o problemă centrală a nevrozelorCapitolul III. Noi principii în practica psihologiei individualeCapitolul IV. Tratarea nevrozelor cu ajutorul psihologiei individualeCapitolul V. Cu privire la teoria halucinațieiCapitolul VI. Psihologia copilului și cercetarea nevrozelorCapitolul VII. Tratamentul psihic al nevralgiei de trigemenCapitolul VIII. Problema „distanței“Capitolul IX. Cu privire la atitudinea masculină la femeile nevroticeCapitolul X. Contribuție la teoria rezistenței în tratamentCapitolul XI. Fobia de sifilisCapitolul XII. Insomnia de natură nevroticăCapitolul XIII. Rezultatele psihologiei individuale referitoare la tulburările de somnCapitolul XIV. Despre homosexualitateCapitolul XV. Nevroza obsesionalăCapitolul XVI. Cu privire la funcția reprezentării obsesionale ca mijloc de creștere a sentimentului personalitățiiCapitolul XVII. Greva foamei nevroticăCapitolul XVIII. Visul și interpretarea viselorCapitolul XIX. Cu privire la rolul inconștientului în nevrozăCapitolul XX. Mințirea vieții și responsabilitatea în nevroză și psihozăCapitolul XXI. Melancolie și paranoiaCapitolul XXII. Observații din punctul de vedere al psihologiei individuale la cartea lui Alfred Berger, Hofrat EysenhardtCapitolul XXIII. DostoievskiCapitolul XXIV. Noile puncte de vedere în problema nevrozei de războiCapitolul XXV. Mielodisplazie sau inferioritate organică?Capitolul XXVI. Cu privire la educație din punctul de vedere al psihologiei individualeCapitolul XXVII. Psihologia individuală a prostituțieiCapitolul XXVIII. Copii neglijați

Notes et avis

3,0
2 avis

À propos de l'auteur

Geneen Roth, scriitoare din California de Nord, este autoarea a opt cărți dedicate tulburărilor de alimentație. Organizează, de asemenea, ateliere motivaționale pentru persoanele care suferă de comportamente alimentare compulsive.

Donner une note à cet e-book

Dites-nous ce que vous en pensez.

Informations sur la lecture

Smartphones et tablettes
Installez l'application Google Play Livres pour Android et iPad ou iPhone. Elle se synchronise automatiquement avec votre compte et vous permet de lire des livres en ligne ou hors connexion, où que vous soyez.
Ordinateurs portables et de bureau
Vous pouvez écouter les livres audio achetés sur Google Play à l'aide du navigateur Web de votre ordinateur.
Liseuses et autres appareils
Pour lire sur des appareils e-Ink, comme les liseuses Kobo, vous devez télécharger un fichier et le transférer sur l'appareil en question. Suivez les instructions détaillées du Centre d'aide pour transférer les fichiers sur les liseuses compatibles.