Psalmi Regal-Mesianici

·
· Istoria Binecuvântării 第 4 冊 · Fundația Istoria Binecuvântării
4.6
9 則評論
電子書
204
符合資格

關於本電子書

Psalmii pot împlini pentru noi, astăzi, aceeaşi funcţie pe care au împlinit-o pentru psalmişti şi pentru toţi cei care i-au folosit de a lungul istoriei. Când paharul ne este plin de dă peste el şi nu ne găsim cuvintele pentru a veni înaintea Domnului, putem împrumuta cuvintele psalmiştilor pentru a ne exprima bucuria sau durerea, consternarea sau mânia. Palmii sunt un „catalog al experienţelor spirituale” ale celor care au trăit înainte de noi, exprimate în prezenţa lui Dumnezeu şi acceptate de El ca valide. Aşa cum au fost primiţi atunci psalmiştii de Dumnezeu, vom fi primiţi şi noi, astăzi. Or, cartea Psalmilor insuflă tocmai această îndrăzneală de a veni la El aşa cum suntem, în starea în care ne aflăm.

Psalmii regal-mesianici sunt o categorie aparte. Citindu-i, suntem fascinaţi de libertatea cu care psalmistul glisează înspre dimensiunile mesianice ale Împărăţiei, confirmând astfel că istoria lui Israel este legată în mod indisolubil de planurile lui Dumnezeu. Prin alegerea pe care Dumnezeu a făcut-o şi prin Legământul pe care l-a încheiat cu poporul Său prin Avraam, Moise şi David, poporul Israel a fost inclus în strategia lui Dumnezeu privind ducerea binecuvântării Lui la toate familiile pământului. Promisiunile pe care Dumnezeu le face lui David aduc planul Lui pe ultima porţiune de linie dreaptă, în aşteptarea Împăratului davidic, a lui Mesia.

Nădăjduim că studierea psalmilor regal-mesianici va întări în noi deprinderea de a privi planul lui Dumnezeu ca întreg. Deşi psalmistul pleacă de la o situaţie concretă, adesea el sondează istoria trecută sau alunecă spre dimensiunile mesianice şi escatologice ale planului lui Dumnezeu, obligându-ne astfel să ne formăm acea imagine de ansamblu atât de necesară cunoaşterii lui Dumnezeu. 

Versiunea electronică nu conține ghidul de studiu. Ghidul va fi publicat separat în format ebook.

評分和評論

4.6
9 則評論

為這本電子書評分

歡迎提供意見。

閱讀資訊

智慧型手機與平板電腦
只要安裝 Google Play 圖書應用程式 Android 版iPad/iPhone 版,不僅應用程式內容會自動與你的帳戶保持同步,還能讓你隨時隨地上網或離線閱讀。
筆記型電腦和電腦
你可以使用電腦的網路瀏覽器聆聽你在 Google Play 購買的有聲書。
電子書閱讀器與其他裝置
如要在 Kobo 電子閱讀器這類電子書裝置上閱覽書籍,必須將檔案下載並傳輸到該裝置上。請按照說明中心的詳細操作說明,將檔案傳輸到支援的電子閱讀器上。