Rebelul de altadata

· Grup Editorial Litera
4,0
3 сын-пикир
Электрондук китеп
336
Барактар

Учкай маалымат

În Washingtonul atacat de trupele engleze, Callista Brooke e prinsă în lupta dintre Anglia, țara ei natală, și Statele Unite, țara ei adoptivă. Prinsă pe picior greșit, ea e pe punctul de a pierde totul, inclusiv viața, când un englez chipeș pătrunde prin gloata violentă care a încolțit-o, revendicând-o ca fiind a lui. Callie îl recunoaște în protectorul pe băiatul cu care, în copilărie, își petrecuse majoritatea zilelor.
Lord George Gordon Audley fusese cel mai bun prieten al lui Callie, la care aceasta, în disperare de cauză, apelase pentru a evita o îngrozitoare căsătorie aranjată de tatăl ei. Dar încercarea lor a dat greș, cei doi fiind prinși pe când încercau să fugă, astfel că ea a fos nevoită să accepte căsătoria impusă, iar Gordon a fost trimis pe un drum fără întoarcere către colonia penală din Australia.
În ciuda tuturor piedicilor, Gordon supraviețuiește. Reîntâlnirea, după ani, cu Callie e pentru el ocazia de a-și obloji sufletul întinat, și jură să facă totul pentru a-i proteja pe Callie și pe cei pe care ea îi iubește. Dar prietenia inocentă pe care o împărtășeau pe când erau copii se transformă într-o pasiune primejdioasă, ce îi poate salva sau îi poate distruge când au de înfruntat societatea care i-a trimis pe amândoi în exil...

Баалар жана сын-пикирлер

4,0
3 сын-пикир

Бул электрондук китепти баалаңыз

Оюңуз менен бөлүшүп коюңуз.

Окуу маалыматы

Смартфондор жана планшеттер
Android жана iPad/iPhone үчүн Google Play Китептер колдонмосун орнотуңуз. Ал автоматтык түрдө аккаунтуңуз менен шайкештелип, кайда болбоңуз, онлайнда же оффлайнда окуу мүмкүнчүлүгүн берет.
Ноутбуктар жана компьютерлер
Google Play'ден сатылып алынган аудиокитептерди компьютериңиздин веб браузеринен уга аласыз.
eReaders жана башка түзмөктөр
Kobo eReaders сыяктуу электрондук сыя түзмөктөрүнөн окуу үчүн, файлды жүктөп алып, аны түзмөгүңүзгө өткөрүшүңүз керек. Файлдарды колдоого алынган eReaders'ке өткөрүү үчүн Жардам борборунун нускамаларын аткарыңыз.