Soldaţi ai terebentinei

· Crux Publishing
E-knjiga
232
Broj stranica

O ovoj e-knjizi

O carte-monografie a oamenilor liberi, peste care se suprapun elemente de halucinație și transgresie din real în ireal, demne de Fight Club sau Requiem for a dream, romanul lui Răzvan T. Coloja depășește granițele ”literaturii despre adolescenți rebeli”, la fel cum depășește granițele ”cărților despre rockeri.” Dincolo de aceste orizonturi limitative, romanul pune laolaltă personaje și situații, atitudini, sentimente și reacții dintre cele mai firești și posibile. Dacă s-ar face un film despre Soldați ai terebentinei, acesta ar ieși Trainspotting, dar numai în regia lui Tyler Durden, sub privirea atotștiutoare a Marlei Singer.

O autoru

Răzvan Teodor Coloja este un autor contemporan, născut la Oradea, unde şi trăieşte. A absolvit Facultatea de Litere (specializarea Biblioteconomie, 2001) şi Facultatea de Informatică (2003) din cadrul Universităţii Oradea. În prezent este student al Facultății de Ştiinţe Socio-Umane, specializarea Psihologie, în cadrul aceleiași universități.

A activat ca publicist, fiind redactor-şef adjunct la revista ”MyCOMPUTER”, redactor-şef la revista ”MyLINUX”, și redactor la revista ”CONNECT”.

A publicat peste 700 de articole pe tematică IT&C în ediţiile tipărite şi digitale ale Linux Magazine, Ubuntu User Magazine, Linux Pro Magazine, precum și pe site-urile de profil IT linux.com, osnews.com. Este prezent cu articole de analiză, recenzii și povestiri în reviste și pe site-uri literare, cum ar fi Caietele Oradiei, suspans.ro, revistadesuspans.ro.

Înclinat spre ficțiunea transgresivă și macabru, Răzvan T. Coloja debutează în 2009 cu romanul ”Fabrica de furnici” (Ed. Vremea), iar în 2011 revine cu romanul ”Recolta roşie” (Ed. Herg Benet). În 2012 este prezent în antologia ”Cercul literar de la Oradea” (coord. Marius Miheţ), alături de autori precum Dan-Liviu Boeriu, Mircea Pricăjan şi alții.

Un an mai târziu, povestirea sa ”Luna apune întotdeauna în mare” apare în antologia ”Zombii: Cartea morţilor vii”, (Ed. Milennium Books), alături de altele semnate de A. R. Deleanu, Cristina Nemerovschi, Liviu Radu, Oliviu Crâznic și alții. Tot în 2013 lansează culegerea de povestiri ”Am auzit de…” în format e-book.

Ocijenite ovu e-knjigu

Recite nam šta mislite.

Informacije o čitanju

Pametni telefoni i tableti
Instalirajte aplikaciju Google Play Knjige za Android i iPad/iPhone uređaje. Aplikacija se automatski sinhronizira s vašim računom i omogućava vam čitanje na mreži ili van nje gdje god da se nalazite.
Laptopi i računari
Audio knjige koje su kupljene na Google Playu možete slušati pomoću web preglednika na vašem računaru.
Elektronički čitači i ostali uređaji
Da čitate na e-ink uređajima kao što su Kobo e-čitači, morat ćete preuzeti fajl i prenijeti ga na uređaj. Pratite detaljne upute Centra za pomoć da prenesete fajlove na podržane e-čitače.