Trenul din Paddington

· Grup Editorial Litera
4.9
7 ביקורות
ספר דיגיטלי
202
דפים

מידע על הספר הדיגיטלי הזה

Pe șinele ce leagă Londra de orașele din apropiere două trenuri merg, pentru câteva secunde, în paralel. Într-unul se află o doamnă în vârstă, abia trezită din moțăială, cu gândul, încă, la bacșișul prea mare pe care i l-a dat hamalului în gară; în celălalt se află un bărbat înalt, brunet, bine făcut, care sugrumă o femeie. Șocată, doamna în vârstă vede crima, iar pe criminal numai din spate. Deși raportează imediat la poliție, toată lumea o ia drept acel gen de bătrână care, dornică de atenție, scornește povești incredibile.

Exista însă cineva care nu-i pune nici o clipă relatarea la îndoială. Este prietena ei, Miss Marple. Din fotoliul său, aceasta dirijează investigațiile către un conac englezesc rupt direct din istorie, neatins de modernitate, unde, într-un hambar nefolosit, se află un cadavru într-un sarcofag...

דירוגים וביקורות

4.9
7 ביקורות

רוצה לדרג את הספר הדיגיטלי הזה?

נשמח לשמוע מה דעתך.

איך קוראים את הספר

סמארטפונים וטאבלטים
כל מה שצריך לעשות הוא להתקין את האפליקציה של Google Play Books ל-Android או ל-iPad/iPhone‏. היא מסתנכרנת באופן אוטומטי עם החשבון שלך ומאפשרת לך לקרוא מכל מקום, גם ללא חיבור לאינטרנט.
מחשבים ניידים ושולחניים
ניתן להאזין לספרי אודיו שנרכשו ב-Google Play באמצעות דפדפן האינטרנט של המחשב.
eReaders ומכשירים אחרים
כדי לקרוא במכשירים עם תצוגת דיו אלקטרוני (e-ink) כמו הקוראים האלקטרוניים של Kobo, צריך להוריד קובץ ולהעביר אותו למכשיר. יש לפעול לפי ההוראות המפורטות במרכז העזרה כדי להעביר את הקבצים לקוראים אלקטרוניים נתמכים.