Un conte sub acoperire

· Grup Editorial Litera
4.6
10 則評論
電子書
256
頁數

關於這本電子書

SERIA „CLUBUL VALEȚILOR “

Toate domnișoarele interesate de avere și titlu din Londra râvnesc să pună mâna pe noul conte de Kendall, dar el are de gând să găsească o soție care să-l iubească cu adevărat. Așa că, într-o seară, în vreme ce glumește cu prietenii într-o tavernă, îi vine o idee – dacă domnișoarele din aristocrație nu ar ști că el este un conte bogat? Tot ce trebuie să facă este să pretindă că este servitor la petrecerea ținută la casa de la țară a prietenului său și să se asigure că lista de invitați este plină cu debutante frumoase și bune de măritat. Ce ar putea merge greșit?

Frances Wharton este mult mai interesată să lupte pentru drepturile celor săraci decât de căsătorie, dar mama ei insistă să-și găsească un soț. Așa că, pentru a-și descuraja un potențial admirator, jură să se poarte ca o scorpie. Singura persoană cu care poate să fie ea însăși este servitorul chipeș și amabil care îi tot apare în cale. Legătura dintre ei este de netăgăduit și diferența de clasă nu împiedică pasiunea pe care o simt. Dar ce se va întâmpla când Frances va afla că lacheul pe care îl adoră este, de fapt, contele pe care îl disprețuiește? Într-un joc în care totul este fals, se pot convinge unul pe celălalt că iubirea lor este adevărată?


„O carte exact așa cum ar trebui să fie o poveste de dragoste – sexy, imprevizibilă, amuzantă!“ Sarah MacLean


Valerie Bowman a debutat în anul 2012, și de atunci romanele sale s-au bucurat de recenzii elogioase în Publishers Weekly, Booklist și Kirkus Reviews.

評分和評論

4.6
10 則評論

為這本電子書評分

請分享你的寶貴意見。

閱讀資訊

智能手機和平板電腦
請安裝 Android 版iPad/iPhone 版「Google Play 圖書」應用程式。這個應用程式會自動與你的帳戶保持同步,讓你隨時隨地上網或離線閱讀。
手提電腦和電腦
你可以使用電腦的網絡瀏覽器聆聽在 Google Play 上購買的有聲書。
電子書閱讀器及其他裝置
如要在 Kobo 等電子墨水裝置上閱覽書籍,你需要下載檔案並傳輸到你的裝置。請按照說明中心的詳細指示,將檔案傳輸到支援的電子書閱讀器。