Vântul prin sălcii

· Grup Editorial Litera
5.0
3 шүүмж
Электрон ном
157
Хуудас

Энэ электрон номын тухай

„Biblioteca pentru toți copiii“ cuprinde cele mai prețuite opere ale scriitorilor clasici ai literaturii române și universale. Cărțile de neuitat ale copilăriei sunt disponibile astăzi si in format e-book.

Publicată în 42 de limbi, această carte este una dintre cele mai traduse opere după Biblie.

Generații întregi de copii au hoinărit pe meleagurile Angliei în compania Sobolului, a Șoarecelui de apă, a Broscoiului și a Bursucului, prietenii memorabili din Vântul prin sălcii. De la nașterea lor acum mai bine de un secol, pentru a însoți somnul fiului autorului lor, aceste povești despre prietenie în lumea naturii au încântat cititori de toate vârstele. O carte pe care toți o iubim și o citim iar și iar, cu voce tare sau în gând: Vântul prin sălcii. Această carte reprezintă, într-un fel, două cărți într-una. Pe de o parte, sunt capitolele referitoare la aventurile Broscoiului, pe de altă parte sunt cele care explorează emoții omenești precum frica, nostalgia, mirarea, dorul de ducă.

Үнэлгээ, сэтгэгдэл

5.0
3 шүүмж

Энэ электрон номыг үнэлэх

Санал бодлоо хэлнэ үү.

Унших мэдээлэл

Ухаалаг утас болон таблет
Андройд болон iPad/iPhoneGoogle Ном Унших аппыг суулгана уу. Үүнийг таны бүртгэлд автоматаар синк хийх бөгөөд та хүссэн газраасаа онлайн эсвэл офлайнаар унших боломжтой.
Зөөврийн болон ердийн компьютер
Та компьютерийн веб хөтчөөр Google Play-с авсан аудио номыг сонсох боломжтой.
eReaders болон бусад төхөөрөмжүүд
Kobo Цахим ном уншигч гэх мэт e-ink төхөөрөмжүүд дээр уншихын тулд та файлыг татаад төхөөрөмж рүүгээ дамжуулах шаардлагатай болно. Файлуудаа дэмжигддэг Цахим ном уншигч руу шилжүүлэхийн тулд Тусламжийн төвийн дэлгэрэнгүй зааварчилгааг дагана уу.