El consideră că beneficiile ateismului sunt considerabile: nu doar că ateii pot duce vieți fericite și echilibrate, dar promovează o mai bună înțelegere a universului și o mai autentică apreciere a miracolelor cosmice. Cartea este un bestseller internațional, tradus în treizeci de limbi.
„O contribuție originală a lui Dawkins este examinarea cauzei persistenței îndelungate a religiei după săvârșirea revoluției științifice și a faptului că se pregătește o revenire a ei de proporții terifiante.“ Joan Bakewell, The Guardian
„Dawkins le redă sentimentelor și emoțiilor umane propria lor valoare. Asta conferă criticii sale orientate împotriva religiei o forță imensă.“ Philip Pullman
Richard Dawkins (născut în 1941 la Nairobi, în Kenya) este etolog și biolog evoluționist britanic, profesor emerit la Universitatea din Oxford, vicepreședinte al Asociației Umaniste Britanice și membru al Societății Regale din Londra. A activat ca profesor-asistent de zoologie la Universitatea din Berkeley între 1967 și 1969, perioadă în care s-a opus cu fermitate intervenției militare din Vietnam.
Supranumit „rottweilerul lui Darwin“, Richard Dawkins este un apărător fervent al ateismului, raționalismului și al gândirii științifice și, în aceeași măsură, un critic acerb al creaționismului și al teoriei unui creator inteligent al universului.
În 2006 a creat Fundația „Richard Dawkins“ pentru Rațiune și Știință. A primit mai multe titluri de doctor la universități din întreaga lume. Astronomii l-au omagiat dând numele său unui asteroid.