Ea
Ea este puternică și frumoasă ca un flutur de safir
Și mă lasă să îi ascult inima în fiecare seară,
Hrănindu-mi melopeele cu linia melodică a îngerilor,
Încât orele trec pe lângă mine nevăzând plasa
Pe care mi-o țes secundă după clipă cu acul ornicului,
Vremurile pe care împreună le trăim,
Iar vocea ei, care cheamă ființele eterice de cristal,
Îmi este cântec de alinare după încă o zi nereușită
Și îmi spune să zbor în dans cu ea pe podelele cerurilor
Până dincolo de răutățile cotidiene,
Călătorind, alunecând, rotindu-ne pe Marea Sorții,
Până când sorele răsare din nou într-o zi frumoasă
Din marea de lumină.
Ionel Muscalu
19 februarie 2023
Iosefina Schirger: de profesie economist, născută în 16 februarie 1971 în Drăgăşani, județul Vâlcea, absolventă a Facultăţii de Chimie din Cluj-Napoca și a Academiei de Științe Economice din București.
Cărți de poezii publicate: Pânze de păianjen (Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1997), Nouăzeci și nouă (Editura Antim Ivireanul, Rm. Vâlcea, 1998), Al cincilea anotimp (Editura Moldova, Iași, 1999), Fântâna cu stele, Abstracțiuni, Poezii în nisip, Vorbiri la limită, Poezii cu aripi și nerv, Acuarele, Întâlniri lirice, Meandre cu noi, Scrieri, Cartea mea fermecată, Răsfățuri. Insomnii. Poezii pentru oamenii mari, Frazări. Poeme în linie, Flori de hârtie, Cuvinte sfere. Sarea din ochii ei, Iureșuri, Războaiele mele (Editura ePublishers, București, 2022), Iarna începe cu tine, Goana după zmeie, Parcă te iubesc (https://www.bit.ly/
https://librariascriitorilor.
https://www.librariacoresi.ro/
E-mail: schirger@yahoo.com