„ȚARA LU PEȘTE” nr. II 20/05/2019

· · ·
· Gheorghe Șarcani
3,8
26 ta sharh
E-kitob
85
Sahifalar soni

Bu e-kitob haqida


Iată că, după lupte înverșunate cu tastatura am ajuns la numărul 2/2019 al periodicului nostru încă neregulat. În acest număr facem publică descoperirea noastră. Marea descoperire a energiei colosale care face ca țara noastră și orice altă țară, de altfel, să fie în bună funcțiune. Chestiunea este legată de fizica subcutanată ce face posibilă conexiunea neuronală.


Apoi după ce aflați că regula este neregula și de ce trebuie să se întâmple asta, a doua mare descoperire din acest umăr se referă la fenomenul corupției. Pentru prima oară publicul află, ce este și mai ales unde este corupția, urmând a se consola și a pricepe că aceasta are o funcțiune strictă și nu va mai încerca zădarnic eradicarea ei.


Mai încolo, după ce veți face cunoștință cu el, îl veți primi călduros în casele voastre pe noul Păcală. El vă va ocupa toată ziua și odată ce îl acceptați, nici o clipă din viață nu va trece fără un zâmbet.


Încă câteva pagini și veți știi cum să vă feriți de cele mai mari greșeli pe care le puteți face ca oameni în micul dar importantul nostru articol ”Prostia capitală”. Înainte de a vă invita în paradisul exotic al țării noastre, vă facem cunoștință cu cele mai minunate minți care se ocupă de științele superioare.


Vă urmăm o lectură fără întreruperi ! Nu trebuie să vă faceți probleme, căci încă nici un agent nu a pătruns în mintea nostră și mai mult nici nu o va face. Nu de alta, dar este posibil să existe incompatibilități telectuale.

Reytinglar va sharhlar

3,8
26 ta sharh

Muallif haqida

În curs de dezvoltare....

Editor și autor principal prin Țara lu Pește. Alte operete la www.gheorghesarcani.blog

Zilier la Mall

Ar fi multe de spus dar nu avem spațiu.

Bu e-kitobni baholang

Fikringizni bildiring.

Qayerda o‘qiladi

Smartfonlar va planshetlar
Android va iPad/iPhone uchun mo‘ljallangan Google Play Kitoblar ilovasini o‘rnating. U hisobingiz bilan avtomatik tazrda sinxronlanadi va hatto oflayn rejimda ham kitob o‘qish imkonini beradi.
Noutbuklar va kompyuterlar
Google Play orqali sotib olingan audiokitoblarni brauzer yordamida tinglash mumkin.
Kitob o‘qish uchun mo‘ljallangan qurilmalar
Kitoblarni Kobo e-riderlar kabi e-siyoh qurilmalarida oʻqish uchun faylni yuklab olish va qurilmaga koʻchirish kerak. Fayllarni e-riderlarga koʻchirish haqida batafsil axborotni Yordam markazidan olishingiz mumkin.