Antifragil: ce avem de câștigat de pe urma dezordinii

Curtea Veche Publishing
5.0
2条评价
电子书
560

关于此电子书

După ce a demonstrat în Lebăda Neagră că impredictibilul şi foarte puţin probabilul se află la baza aproape oricărui fenomen, Nassim Nicholas Taleb arată în Antifragil de ce oraşele-stat sunt mai bune decât statele-naţiune, de ce datoriile sunt întotdeauna nocive, de ce guvernele fac rău ori de câte ori impun politici protecţioniste şi în ce fel prăbuşirea fiecărui avion constituie un câştig pentru siguranţa zborurilor.


Expert în domeniul riscului şi probabilităţilor în economie, autorul demonstrează că, aşa cum organismul uman are de câştigat de pe urma stresului şi tensiunii la care este supus ocazional, tot astfel majoritatea lucrurilor au beneficii de pe urma dezordinii, volatilităţii, haosului şi factorilor de stres. Experienţa arată că improbabilul, imprevizibilul şi nesiguranţa nu sunt atât de periculoase pe cât se crede, ci că se dovedesc utile, dezirabile şi chiar necesare — pentru că îmbunătăţesc şi întăresc orice sistem, organic sau anorganic. Mobilizând exemple din finanţe, politică, ecologie, medicină, arhitectură şi educaţie, Taleb execută un tur de forţă prin toate domeniile vieţii umane (şi nu numai) pentru a identifica şi analiza componentele care întăresc sistemele, făcându-le antifragile. Spre deosebire de rezistenţă şi robusteţe, antifragilul nu numai că rezistă la şocuri, ci trage învăţăminte de la acestea şi se îmbunătăţeşte de pe urma lor. Tocmai de aceea cunoaşterea prin încercări şi greşeli va fi întotdeauna superioară cunoaşterii academice, „de laborator“, iar organismele călite în focul provocărilor vor fi mai puternice decât acelea dezvoltate sub un „clopot de sticlă“.


Antifragil este un îndreptar pentru a trăi într-o lume pe care nu o înţelegem, dominată de Lebedele Negre şi de obsesia umană pentru predictibil şi siguranţă. Erudit, spiritual şi îndrăzneţ, mesajul lui Taleb este unul revoluţionar: numai antifragilul va supravieţui.


评分和评价

5.0
2条评价

作者简介

NASSIM NICHOLAS TALEB (născut în 1960 la Amioun, Liban) este statistician, practician în matematici financiare și epistemolog al probabilităților. În prezent este profesor de inginerie a riscului la Institutul Politehnic al Universității din New York. Înainte, a lucrat la Bursa din New York și la cea de la Londra timp de douăzeci și unu de ani și s a specializat în evaluarea riscurilor implicate de evenimentele rare și neprevăzute. În acest mediu a fost supranumit „disidentul de pe Wall Street“, iar experiența acumulată s a concretizat în teoria Lebedei Negre, despre evenimentele care au loc în ciuda unei probabilități infime.

Scrisă în 2007, cea mai cunoscută dintre cărțile sale, Lebăda Neagră. Impactul foarte puțin probabilului, a fost vândută, în ediția originală, în peste trei milioane de exemplare și a fost tradusă în treizeci și una de limbi. Totodată, se consideră că autorul a anticipat în paginile ei criza bancară și economică ce avea să survină în 2008 în Statele Unite.

De același autor, la Curtea Veche Publishing au mai apărut: Lebăda neagră.Impactul foarte puțin probabilului, Patul lui Procust. Aforisme practice și filosofice, Când pielea ta e în joc. Asimetrii ascunse în viața de zi cu zi și Păcălit de hazard. Rolul ascuns al norocului în viață și în economie.

为此电子书评分

欢迎向我们提供反馈意见。

如何阅读

智能手机和平板电脑
只要安装 AndroidiPad/iPhone 版的 Google Play 图书应用,不仅应用内容会自动与您的账号同步,还能让您随时随地在线或离线阅览图书。
笔记本电脑和台式机
您可以使用计算机的网络浏览器聆听您在 Google Play 购买的有声读物。
电子阅读器和其他设备
如果要在 Kobo 电子阅读器等电子墨水屏设备上阅读,您需要下载一个文件,并将其传输到相应设备上。若要将文件传输到受支持的电子阅读器上,请按帮助中心内的详细说明操作。