Antologie de epigrame românești

· Editura infoEST
E-boek
214
Pagina's

Over dit e-boek

Această antologie a umorului românesc a apărat ca o glumă între doi prieteni din copilărie. Unul era Mircea Ilie Dragnea, născut la 20 iulie 1941 în Turnu Măgurele și decedat tot acolo în iarna lui 2017. Absolvise Colegiul Național Unirea, în 1957, și dorea să urmeze cariera didactică a părinților săi, unul profesor de istorie iar celălalt de matematică. Celălalt, Valeriu Ion Găgiulescu, este un avocat pensionar care, deși născut vărsător (26 ianuarie 1939), a trăit toată viața sub semnul balanței fiind 21 de ani obsedat să-i iasă balanța națională și 23 de ani să încerce să țină dreaptă balanța justiției ca magistrat sau avocat. Și acesta s-a apucat, abia după pensionare, să scrie și a reușit să i se accepte tipărirea a zece volume: proză, nuvele, eseuri, epigrame, poezie.

Over de auteur

Mircea Dragnea, alintat Țuțu, era un tip special. A făcut de toate și în toate a excelat. Profesor, arbitru de fotbal, artist amator la Teatrul Popular, colecționar, filatelist, profesor de stenodactilografie și activist cultural la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Dit e-boek beoordelen

Geef ons je mening.

Informatie over lezen

Smartphones en tablets
Installeer de Google Play Boeken-app voor Android en iPad/iPhone. De app wordt automatisch gesynchroniseerd met je account en met de app kun je online of offline lezen, waar je ook bent.
Laptops en computers
Via de webbrowser van je computer kun je luisteren naar audioboeken die je hebt gekocht op Google Play.
eReaders en andere apparaten
Als je wilt lezen op e-ink-apparaten zoals e-readers van Kobo, moet je een bestand downloaden en overzetten naar je apparaat. Volg de gedetailleerde instructies in het Helpcentrum om de bestanden over te zetten op ondersteunde e-readers.