Chandler: Decadenţă

·
· Editura Stylished
5,0
14 reseñas
eBook
400
Páginas

Información sobre este eBook

O poveste de dragoste interzisă și judecată de societate.

Chloe Lewis e elevă în ultimul an de liceu, cu un potențial uriaș de a reuși să ajungă la una dintre cele mai bune universități din țară, dar care ar face orice să se poată încadra în peisaj, ținând cont că primii ani la Academia Milton au fost o tortură pentru ea din pricina greutății care, de cele mai multe ori, reprezenta cauza principală a faptului că era marginalizată de colegii săi. De la plecarea profesorului preferat și, totodată, singurul care mereu a privit-o fără prejudecăți, Chloe a apucat calea declinului, atât în comportament, cât la învățătură. Pentru ea a devenit mai relevant să se facă plăcută de cei din jur, decât să se îngrijească de propria-i fericire și viitor. Întoarcerea lui Aaron Chandler, însă, reușește să-i ofere vieții sale un alt sens. Profesorul de sport care a făcut-o mereu să treacă mai ușor peste momentele jenante și să aibă încredere în capacitățile sale, revine în forță la Academia Milton, pregătit să-și reia postul. Deținătorul unei minți sclipitoare și conștiincioase, cât și a unui trup de invidiat, Chandler realizează din prima clipă că fata grăsuță și blonduță pe care a lăsat-o în urmă, nu mai e așa cum și-o amintea. Prieteniile de fațadă și anturajul nesănătos sunt niște probleme cărora Chloe nu le oferă prea multă importanță, dar care lui Chandler îi displac. Ajunge să se lupte cu ea pentru a o readuce pe drumul cel bun; o meditează și, totodată, încearcă să ignore faptul că se simte atras de ea în aceeași măsură în care ea e atrasă de el. Dragostea izbucnește între ei din greșeli mânate de momente pline de spontaneitate și, în ciuda faptului că el se străduiește să mențină o oarecare distanță pentru a nu o răni, ajung să fie conduși de sentimente și să lupte împotriva regulilor campusului, până în momentul în care cel mai mare secret al lui iese la iveală. Gândul că bărbatul pe care îl iubește e însurat, deși povestea căsniciei lui nu e atât de simplă, o face pe Chloe să se retragă din cercul vicios în care a intrat fără să știe și să se scufunde de bunăvoie într-o mică depresie cu care Chandler ajunge să se lupte din răsputeri. Astfel, cei doi reușesc să se calce reciproc pe bătături și să îmbine tragicul cu comicul, dar toate astea nu fac decât să arate că, ceea ce simt unul pentru celălalt, este cât se poate de real, palpabil și deloc trecător.

„Timpul nu vindecă orice. Timpul nu vindecă o inimă spulberată, ci doar te face să te obișnuiești cu ea.”

Valoraciones y reseñas

5,0
14 reseñas

Valorar este eBook

Danos tu opinión.

Información sobre cómo leer

Smartphones y tablets
Instala la aplicación Google Play Libros para Android y iPad/iPhone. Se sincroniza automáticamente con tu cuenta y te permite leer contenido online o sin conexión estés donde estés.
Ordenadores portátiles y de escritorio
Puedes usar el navegador web del ordenador para escuchar audiolibros que hayas comprado en Google Play.
eReaders y otros dispositivos
Para leer en dispositivos de tinta electrónica, como los lectores de libros electrónicos de Kobo, es necesario descargar un archivo y transferirlo al dispositivo. Sigue las instrucciones detalladas del Centro de Ayuda para transferir archivos a lectores de libros electrónicos compatibles.