Etapele obiective ale vindecării și trezirii sufletului

Cristian Turcanu
4,8
23 de recenzii
Carte electronică
81
Pagini

Despre această carte electronică

Însănătoşirea, întremarea şi chiar trezirea plenară a sufletului a fost o preocupare constantă a oamenilor din toate timpurile. Experienţa pe care am acumulat‑o timp de mai bine de zece ani de activitate în domeniul "îmbunătăţirii trăitului" s‑a concretizat într‑o carte originală, cu titlul "Etapele obiective ale vindecării și trezirii sufletului".

Ceea ce am prezentat în această carte constituie o metodă originală de însănătoşire şi trezire a sufletului. Metoda expusă este totodată o viziune globală asupra vieţii. De asemenea este abordată şi menirea fundamentală a oricărui om, care este desăvîrşirea sufletului. Căile spirituale şi religioase ale omenirii, într‑un mod direct sau indirect, vizează aceeaşi problemă. Fiecare sistem religios îşi propune să conducă sufletul la desăvîrşire şi prezintă metodele specifice prin care se poate obţine aceasta. Însă din punctul meu de vedere nici unul dintre sistemele religioase actuale, nu are viziunea integrală asupra problemelor legate de trezirea sufletului.

Ceea ce am expus în carte poate fi de un real folos tuturor, deoarece am prezentat toate etapele prin care trece sufletul oricărui om în drumul său spre desăvîrşire, indiferent de calea pe care o urmează.

Evaluări și recenzii

4,8
23 de recenzii
Răzvan Glodeanu
24 octombrie 2019
Minunata!
5 persoane au considerat această recenzie utilă
Ai considerat utile aceste informații?

Despre autor

Cristian Constantin Ţurcanu este autorul cărţilor Arta de a trăi, AutocontrolulTrezirea sufletului, Arta de a muri, Timp înflorit. În paralel cu activitatea de scriitor, a desfășurat și a susţinut cursuri de dezvoltare personală și yoga, a realizat numeroase emisiuni radio și TV pe teme de optimizare a trăitului și viaţă spirituală. De asemenea, a organizat Festivalul Sufletului în anul 2005 și un simpozion despre Trezirea sufletului în 2006. În perioada 2003 – 2010 a coordonat publicarea revistei Arta de a trăi magazin, revistă în format electronic, dar și în varianta tipărită primele 24 de numere. Începând cu 2012, după o pauză de câţiva ani, a reluat activitatea de susţinere de cursuri, seminarii și workshopuri pe teme de dezvoltare personală și spirituală. O parte din gînduri și le publică frecvent în pagina sa web http://www.artadeatrai.ro.

Evaluează cartea electronică

Spune-ne ce crezi.

Informații despre lectură

Smartphone-uri și tablete
Instalează aplicația Cărți Google Play pentru Android și iPad/iPhone. Se sincronizează automat cu contul tău și poți să citești online sau offline de oriunde te afli.
Laptopuri și computere
Poți să asculți cărțile audio achiziționate pe Google Play folosind browserul web al computerului.
Dispozitive eReader și alte dispozitive
Ca să citești pe dispozitive pentru citit cărți electronice, cum ar fi eReaderul Kobo, trebuie să descarci un fișier și să îl transferi pe dispozitiv. Urmează instrucțiunile detaliate din Centrul de ajutor pentru a transfera fișiere pe dispozitivele eReader compatibile.