Fii şeful pentru care oricine vrea să lucreze!

Editura NICULESCU
5.0
3条评价
电子书
224

关于此电子书

Felicitări! Ai fost promovat în funcţia de şef! Dar nu se compară deloc cu fostele atribuţii, nu-i aşa? Cu toţii avem anumite programări mentale care ne ajută să funcţionăm în societate şi în plan profesional. Din poziţia de lider, este esenţial să conştientizezi şi să faci trecerea de la „eu” la „noi”, ajutând, astfel, echipa pe care o conduci, să funcţioneze şi să aibă succes, în lucrarea de faţă, Dr. William Gentry te va ajuta să te perfecţionezi cu privire la şase zone-cheie. Vei avea la dispoziţie exemple practice, concrete şi validate de cercetări ştiinţifice, însuşite din experienţa autorului, din discuţiile cu alţi lideri de succes, dar şi din propriile eşecuri şi reuşite, care l-au ajutat să devină lider în adevăratul sens al cuvântului.


„În loc să facem toate greşelile tipice începătorilor, ce-ar fi să învăţăm din erorile şi din reuşitele liderilor marcanţi? În acest sens ne ghidează William Gentry, făcând o trecere prin artă, ştiinţă şi, mai ales, prin exerciţiul leadershipului. Scrisă delicios şi inconfundabil şi bazându-se pe cercetări solide care să susţină ideile expuse, cartea de faţă este o lectură amuzantă şi, deopotrivă, serioasă, îndemnând la acţiune.”

ADAM GRANT, profesor de psihologie la Wharton School, autor al lucrării Originals, bestseller New York Times

评分和评价

5.0
3条评价

为此电子书评分

欢迎向我们提供反馈意见。

如何阅读

智能手机和平板电脑
只要安装 AndroidiPad/iPhone 版的 Google Play 图书应用,不仅应用内容会自动与您的账号同步,还能让您随时随地在线或离线阅览图书。
笔记本电脑和台式机
您可以使用计算机的网络浏览器聆听您在 Google Play 购买的有声读物。
电子阅读器和其他设备
如果要在 Kobo 电子阅读器等电子墨水屏设备上阅读,您需要下载一个文件,并将其传输到相应设备上。若要将文件传输到受支持的电子阅读器上,请按帮助中心内的详细说明操作。