Gândire rapidă, gândire lentă

Ebook
752
Pages

À propos de cet ebook

Daniel Kahneman ne poartă într-o călătorie inovatoare prin ascunzișurile minții și ne explică cele două sisteme care conduc modul nostru de a gândi: sistemul 1 este rapid, intuitiv și emoțional, sistemul 2 este mai lent, mai deliberativ și mai logic.

Kahneman prezintă capacitățile extraordinare – și, deopotrivă, erorile și biasurile – gândirii rapide și dezvăluie influența omniprezentă a impresiilor intuitive asupra gândurilor și comportamentelor noastre. Impactul aversiunii față de pierdere și al excesivei încrederi de sine asupra strategiilor corporatiste, dificultățile previziunii a ceea ce ne va face fericiți în viitor, efectul profund al biasurilor cognitive asupra mai tuturor activităților noastre, de la jocul la bursa de valori până la planificarea vacanței următoare – fiecare dintre acestea se pot înțelege numai cunoscând modul în care cele două sisteme ne modelează judecățile evaluative și deciziile noastre.

Cartea ne oferă explicații practice și lămuritoare ale modului în care se iau deciziile atât în afaceri, cât și în viața de zi cu zi – arătându-ne cum putem utiliza diferite tehnici pentru a ne feri de stângăciile mintale care adeseori ne vâră în bucluc. Gândire rapidă, gândire lentă vă va schimba modul în care gândiți despre gândire.

Traducere din engleză de Dan Crăciun.

Quelques mots sur l'auteur

Daniel Kahneman este profesor emerit Eugene Higgins de psihologie la Universitatea Princeton și profesor emerit de politici publice la Princeton's Woodrow Wilson School of Public and International Affairs.

În 2002, a primit Premiul Nobel în Științe Economice pentru opera sa de pionierat în teoria deciziei, desfășurată împreună cu Amos Tversky.

Attribuez une note à ce ebook

Faites-nous part de votre avis.

Informations sur la lecture

Téléphones intelligents et tablettes
Installez l'application Google Play Livres pour Android et iPad ou iPhone. Elle se synchronise automatiquement avec votre compte et vous permet de lire des livres en ligne ou hors connexion, où que vous soyez.
Ordinateurs portables et de bureau
Vous pouvez écouter les livres audio achetés sur Google Play en utilisant le navigateur Web de votre ordinateur.
Liseuses et autres appareils
Pour pouvoir lire des ouvrages sur des appareils utilisant la technologie e-Ink, comme les liseuses électroniques Kobo, vous devez télécharger un fichier et le transférer sur l'appareil en question. Suivez les instructions détaillées du centre d'aide pour transférer les fichiers sur les liseuses électroniques compatibles.